România oferă 20 de milioane de euro pentru sistemul de învățământ din Republica Moldova

România oferă 20 de milioane de euro pentru sistemul de învățământ din Republica Moldova. Decizia a fost anunţată de premierul român Victor Ponta la un briefing de presă susţinut la Palatul Victoria împreună cu omologul său moldovean Iurie Leancă.

Premierul moldovean a dat asigurări că banii oferiți de statul român pentru educaţie vor fi folosiți cu eficiență. Iurie Leancă a mulțumit pentru sprijinul dat Moldovei de către România în procesul integrării europene:

„Este un sprijin orientat spre proiecte care vor schimba în bine realităţile din Republica Moldova”, a spus Leancă referindu-se şi la proiectele bilaterale în derulare, inclusiv gazoductul Iaşi – Ungheni.

Aflat în vizită de lucru la București, șeful guvernului de la Chișinău a avut luni dimineața o întrevedere cu omologul său român Victor Ponta, după care a participat la şedinţa săptămînală a guvernului de la Palatul Victoria.

Pe agenda convorbilor au figurat proiectele de interconexiune energetică, retransmiterea TVR în Moldova, extinderea SMURD pe teritoriul R. Moldova şi decizia Bucureştiului de a permite cetăţenilor moldoveni să circule prin România doar cu viză Schengen, începînd cu 1 februarie 2014.