Fostul campion mondial de formula 1, Michael Schumacher, în stare critică după un accident de ski

Fostul campion mondial de formula 1, Michael Schumacher a fost internat la spitalul de urgenta din Grenoble după un accident la schi care i-a provocat o traumă craniană. Starea lui este critica, au anunţat medicii francezi, Schumacher este în comă după ce a fost operat. Accidentul s-a petrecut duminică, Schumacher schia în afara pârtiei şi purta o cască de protecţie când a căzut, iar capul a lovit o piatră.
Michael Schumacher a fost de şapte ori campion la Formula 1, de două ori pentru echipa Benetton si de cinci ori pentru Ferrari.