Autonomia găgăuză persistă în decizia organizării referendumului

Nicolae Osmochescu: „Referendumul, din start, nu va avea nici un fel de efecte şi consecinţe juridice, dat fiind faptul că referendumul local poate fi organizat numai pentru problemele locale, dar nu probleme de interes naţional, probleme general statale.”


Procuratura generală a anunțat că a deschis dosar penal celor care continuă să facă pregătiri în Găgăuzia pentru un referendum privind direcția de politică externă a Moldovei. Într-un comunicat de presă Procuratura amintește că decizia Adunării Populare din Comrat de-a ține referendum a fost invalidată de tribunalul local, care a decis că Adunarea nu are asemenea competențe.

La referendumul anunţat pentru data de 2 februarie, alegătorii din Găgăuzia sunt chemaţi de organizatori să aleagă între Uniunea Europeană si Uniunea Vamală, Rusia-Belarus-Kazahstan. Deputaţii din Adunarea populară insistă asupra desfăşurării plebiscitului, în pofida tuturor opreliştilor cu care încearcă să intervină autorităţile de la Chişinău, pe motiv că astfel cetăţenii din Autonomia găgăuză îşi vor realiza dreptul lor la autodeterminare care se extinde, după părerea deputaţilor de la Comrat, şi asupra vectorului de politică externă.

Deputatul Ivan Burgudji se declară convins că decizia judecătoriei din Comrat ar fi fost influenţată politic, prin urmare, după părerea sa, urmează a fi ignorată. Burgudji consideră că e de ignorat şi anunţul Procuraturii privind iniţierea urmării penale, pe cauza de organizare a referendumului:
„Referendumul se va petrece în orice condiţii, indiferent de faptul că a fost deschis procesul de urmărire penală sau nu. Acest lucru ţine de competenţa Găgăuziei şi ea va organiza referendumul. În afară de asta, decizia instanţei de judecată va intra în vigoare pe 3 februarie, după ce va fi petrecut referendumul, aşa că, Procuratura generală nici nu avea dreptul să pornească dosarul penal. Asistăm din nou la jocuri politice în locul deciziilor juridice.”

Mai mulţi analişti politici de la Chişinău salută iniţiativa Procuraturii şi califică acţiunea deputaţilor din Găgăuzia drept una de natură să afecteze statalitatea Republicii Moldova. În acelaşi timp, această revendicare categorică a autorităţilor din regiunea autonomă nu ar avea putere juridică,

Judecătorul Nicolae Osmochescu

spune expertul în drept constituţional, Nicolae Osmochescu, întrucât orientarea pe plan extern a Republicii Moldova ţine exclusiv de competenţa organelor centrale. El crede, că referendumul, care poate avea doar valoare consultativă, este, de fapt o acţiune deliberată, împotriva autorităţilor de la Chişinău:

„Acestea sunt speculaţii demagogice şi goale pentru a aprinde spiritele. Referendumul, din start, nu va avea nici un fel de efecte şi consecinţe juridice, dat fiind faptul că referendumul local poate fi organizat numai pentru problemele locale, dar nu probleme de interes naţional, probleme general statale. Deci ele sunt, în fond, ilegale.”

Potrivit procurorilor, decizia deputaţilor găgăuzi de organizare a plebiscitului, încalcă prevederile Constituţiei şi ale Codului Electoral. Aceste acţiuni ar întruni elemente infracţiunii de samavolnicie, prevăzută în Codul Penal. Expertul Nicolae Osmochescu notează că, în acest caz, deputaţii care vor cădea sub urmărire penală, nu pot beneficia de imunitate, întrucât au pornit o acţiune declarată ilegală, care depăşeşte unitatea teritorial-administrativă.

Între timp, Comisia Electorală Centrală din Găgăuzia a delegat în fiecare localitate reprezentanţi care să se ocupe de pregătirea referendumului preconizat pentru 2 februarie. Susţinătorii plebiscitului au de gând să organizeze întâlniri cu colective de muncă, adunări cu cetăţenii, considerate agitaţie electorală, şi să stabilească lista alegătorilor. CEC încă nu a luat atitudine faţă de cele mai recente acţiuni organizatorice întreprinse la Comrat.