Chișinăul și-a repetat criticile la adresa Tiraspolului pentru presiunile asupra școlilor cu predare în limba română

Guvernul de la Chișinău și-a repetat criticile la adresa autorităților transnistrene pentru presiunile făcute asupra școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului. Oficialii ministerului educației și biroului pentru reîntregire au discutat astăzi cu directorii celor opt școli, inclusiv cel de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, care se plânge că autoritățile separatiste i-au blocat conturile. La reuniunea de astăzi oficialii guvernamentali au spus că asemenea presiuni sunt „inadmisibile” și pun în pericol procesul instructiv-educativ.