David Satter ar avea dreptul de a face apel împotriva deciziei de interdicție de intrare în Rusia

Serviciul Federal de Migrație al Rusiei a anunțat că ziaristul american David Satter are dreptul de a face apel împotriva deciziei de interdicție de intrare în Rusia pe timp de cinci ani. Dmitri Demidenko, directorul adjunct al Serviciului, le-a declara astăzi ziariștlor că Satter s-ar fi aflat în Rusia la sfîrșitul lunii noiembrie trecut, fără o viză de ședere valabilă și, că, „prin urmare a încălcat reglementările de ședere”. Noua reglementare ar fi intrat în vigoare în august trecut și stipulează ca sancțiune posibilă numai expulzarea administrativă.
Departamentul de Stat al SUA s-a declarat „dezamăgit” de decizia Moscovei. Satter, în vîrstă de 66 de ani, a trăit și a lucrat în Rusia în calitate de consilier al Serviciului rus al Radio Europa Liberă/Radio Libertatea. Ziaristul, care a plecat din Rusia în Ucraina, la începutul lunii decembrie, a făcut o cerere de reînoire a vizei de la Kiev. După ce inițial i s-a spus că cererea a fost aprobată, ulterior i s-a comunicat că prezența sa în Rusia este considerată „indesirabilă”.