Președintele Ilham Aliev a declarat că în Azerbaidjan nu există deținuți politici

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev și-a reiterat poziția că în țara lui nu există deținuți politici. El a făcut această declarație astăzi cu ocazia vizitei la cartierul general NATO din Bruxelles. Aliev a răspuns astfel reporterului Europei Libere, care-l întrebase dacă susține în continuare că nu sunt deținuți politici azeri deși sunt în închisoare atât candidatul prezidențial Ilgar Mammadov, cât și observatorul electoral independent Anar Mammadli. Aliev a amintit că o rezoluție referitoare la presupușii deținuți politici din țara lui a primit votul negativ al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei anul trecut. El a mai observat că nici Consiliul Europei, nici Parlamentul European nu s-au pus de acord asupra unei definiții a deținutului politic.