Radio Europa Liberă/Radio Libertatea a condamnat hărțuirea ziariștilor independenți din Ucraina

Radio Europa Liberă/Radio Libertatea a condamnat hărțuirea și intimidarea ziariștilor independenți din Ucraina, inclusiv o campanie de compromitere a colaboratorului REL Vitali Portnikov. În decembrie un video cuprinzând imagini intime, obținute ilegal ale ziaristului, au apărut pe internet. Apartamentul lui din Kiev a fost pichetat săptămâna trecută de aproximativ 50 de protestatari care-l acuzau de „comportament imoral”. Președintele REL/RL Kevin Klose a numit acțiunile din Ucraina „un efort concertat de discreditare a jurnaliștilor independenți, profesioniști, amintind de cele mai jalnice tactici din epoca sovietică”. Portnikov este un jurnalist ucrainean proeminent care conduce canalul tv Tvi și a început să colaboreze cu serviciul ucrainean al RFE/RL la începutul anilor 1990. El este membru într-un comitet de coordonare a actualelor proteste pro-UE de la Kiev.