Avocatul lui Snowden: discursul lui Obama confirmă justeţea poziţiei clientului său

Avocatul rus al lui Edward Snowden susţine că discursul de vineri al preşeditnelui Barack Obama confirmă corectitudinea poziţiei clientului său care a denunţat programul vast de spionaj, din toată lumea, coordonat de Agenţia Naţională de Securitate din America (NSA). Snowden, fost colaborator extern la NSA, face de luni de zile o serie de dezvăluiri privind spionajul american internaţional. Ieri, într-un discurs televizat, preşedintele Obama a declarat că vor fi modificate procedurile şi programele agenţiilor americane de informaţii pentru a asigura mai multă transparenţă şi pentru a proteja sfera privată a cetăţenilor americani.

Se pare că între ţintele agenţiei americane de informaţii s-ar fi numărat şi telefonul mobil al cancelarei germane Angela Merkel. Fără a se referi direct la această speculaţie, Obama a declarat vineri că agenţiile de informaţii au fost instruite să nu mai strângă informaţii despre liderii ţărilor aliate decât în cazuri speciale.

Edward Snowden, sursa scandalului de spionaj, se afla de luni de zile în Rusia, unde a primit azil temporar. Avocatul său rus este cunoscut pentru relaţiile strânse pe care le are cu Kremlinul.