Activiștii opoziției relatează despre moartea a doi protestatari, inclusiv unul care ar fi fost împușcat mortal de poliție.
Forțele speciale din Ucraina au început astăzi în zori asaltul asupra baricadelor ridicate de protestatarii proeuropeni în centrul Kievului.
Imaginile transmise în direct de televiziuni înfățișează protestatari cu măști, căști și scuturi care opun rezistență, în timp ce ninge puternic. Activiștii opoziției relatează despre moartea a doi protestatari, inclusiv unul care ar fi fost împușcat mortal de poliție.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnaliștii de la fața locului relatează că ciocnirile de astăzi se mențin într-o zonă restrânsă de pe strada Hrushevskyy, în apropiere de principala tabără a opoziției din Piața Independenței.
Azarov a vorbit la televiziunea rusă Vesti 24 cu ore numărate înainte de intrarea în vigoare în cursul acestei nopți a restricțiilor împotriva demonstrațiilor.
Între altele, noile prevederi legislative introduc pedeapsa cu închisoarea pentru blocarea clădirilor publice, interzic portul măștilor sau căștilor la demonstrații, instalarea neautorizată a corturilor sau folosirea amplificatoarelor de sunet.
Aceste restricții pun în afara legii Euromaidanul, orășelul de corturi instalat de protestatarii proeuropeni în centrul Kievului cu două luni în urmă, când președintele Victor Ianukovici a renunțat la integrarea europeană, în schimbul relației mai strânse cu Rusia.
Sute de oameni au fost răniți în timpul ultimelor câteva zile de ciocniri.
Protestatarii pașnici pun violențele pe seama unei grupări puțin cunoscute de extremă dreapta, numită Sectorul Drept.