Vitalie Ciobanu: „Deschidere, comunicare, unitate între vorbe și fapte. Doar așa poate fi străbătut „terenul minat” ce desparte Moldova de lumea civilizată”
Urmărim cu îngrijorare evenimentele din Ucraina, care a ajuns un teatru de confruntări sângeroase între adepții integrării europene și regimul Ianukovici, după ce Rada de la Kiev a adoptat, în regim de urgență, o legislație pentru îngrădirea drastică a libertăților civice, exact ca în Rusia. Scenele din 7 aprilie 2009 de la Chișinău pălesc în fața luptelor de stradă și incendierilor din capitala ucraineană. Ieri s-au anunțat și primele victime: doi tineri au murit în urma violențelor.
Lunecarea Kievului spre dictatură ne obligă să ne gândim cât de fragil este parcursul democratic al fostelor republici sovietice, cu excepția Țărilor Baltice, care au suportat un sever regim de rusificare și unde a fost cultivat insistent disprețul pentru normele morale. În acest „deșert al tătarilor”, din care face parte și Republica Moldova, instituțiile sunt slabe, politicienii nu vor decât putere și avere, reformele se fac exclusiv sub presiunile Occidentului și, de regulă, sunt doar niște jumătăți de măsură, praf în ochii finanțatorilor externi, care se resemnează cu fatalitatea unor moravuri bizantine și cu ipocrizia „partenerilor de dialog”.
Mult prea complicata ecuație internă se agravează prin intervenția factorului rusesc. Șantajul, acțiunile distructive ale Moscovei descurajează reforma și democratizarea în fostul spațiu sovietic și, deopotrivă, servesc o scuză pentru continuarea politicilor de simulacru în relațiile cu Occidentul.
Un câmp de luptă între reformă și contrareformă în Republica Moldova îl reprezintă justiția. Aici, magistrați de felul lui Ion Muruianu sau Nichifor Corochi – criticați în repetate rânduri pentru sentințele lor dubioase și costisitoare pentru bugetul de stat – se încăpățânează să aspire la posturi înalte în Consiliul Superior al Magistraturii și la Curtea de Apel. De ce nu-și iau acești oameni și alții ca ei o pauză, un tip de reflecție? De ce nu intră într-o „carantină morală”? Ar ajuta imens ca sistemul să se curețe, să fie promovați judecătorii cinstiți, mai ales acum după ce Parlamentul a decis triplarea salariilor în branșă în încercarea de a încuraja integritatea și competența purtătorilor de togă.
Actul guvernamental în Moldova expune un lung șir de contradicții și incoerențe. Societatea civilă e slabă și dispersată. Libera inițiativă e sabotată în favoarea menținerii unor monopoluri economice care aduc beneficii unui număr redus de persoane. Atâta timp cât politicul și traficul de influență la vârf vor constitui singura cale de îmbogățire la noi, Moldova va fi o zonă subdezvoltată, ostateca unor clanuri care se vor roti la guvernare, indiferent de sistemul de vot aplicat, vor schimba sloganuri și blazoane, iar obiectivul europenizării va rămâne literă moartă.
Anul trecut moldovenii care muncesc în străinătate, potrivit statisticilor, au trimis circa un miliard de euro acasă, din acești bani, abia 7% au fost investiți în crearea unor întreprinderi și locuri de muncă. Restul banilor reprezintă consum curent și construcția de case în care nu se știe cine va locui și de fapt de ce-ar mai locui, de vreme ce aceste castele și conace se vor înălța în mijlocul unui teritoriu devastat, părăginit, lipsit de perspective de viață pentru majoritatea populației?...
Evenimentele dramatice din Ucraina ne demonstrează cât de ușor poate fi deturnat destinul unei țări atunci când puterea ignoră doleanțele poporului. De aceea, dialogul – anevoios – pe care îl poartă în aceste zile guvernanții de la Chișinău în autonomia găgăuză ar trebui extins asupra tuturor categoriilor sociale și profesionale. Deschidere, comunicare, unitate între vorbe și fapte. Doar așa poate fi străbătut „terenul minat” ce desparte Moldova de lumea civilizată, în pofida tuturor celor care ar dori să ne bage din nou în pușcăria unui imperiu.