Un poet al iubirii

La începutul acestei luni Emil Brumaru a împlinit 75 de ani. Născut în Basarabia, Emil Brumaru a locuit o vreme, exersând profesia de medic, la Dolhasca, În 1970 debutează cu două volume de versuri, salutate ca adevărate evenimente literare. Câţiva ani mai târziu, în urma unor complicate aventuri sentimentale, se mută la Iaşi. Se consacră în exclusivitate poeziei. Marginalizat din punct de vedere social, devine în schimb unul din numele de prim rang ale literaturii române contemporane. După 1989, graţie suprimării cenzurii, publică mai multe cicluri de texte de un erotism dezlănţuit. La editura Polirom îi apare seria de Opere, primele două volume – ce numără împreună peste o mie de pagini – reunind creaţia poetică, iar cel de al treilea constituind o selecţie din extraordinara lui corespondenţă, scrisorile către criticul Lucian Raicu fiind socotite printre cele mai frumoase pagini de literatură scrise în limba română. Şi-a câştigat o mare popularitate, recitalurile sale precum şi lansările de cărţi atrăgând un public numeros, care îi savurează digresiunile pline de farmec şi de umor.

Emil Brumaru este înainte de toate un poet al iubirii. Versurile sale alătură graţia suavă cu fantasmele sadice, într-o avalanşă de imagini de o diafană perversitate. Contradicţia dintre termeni nu e decât aparentă. Toată poezia lui Brumaru este construită din contraste, aerianul îşi are replica în materia păstoasă, flască şi unsuroasă, iubirii eterice îi răspunde pasiunea obsesivă, năvalnică şi carnală, exprimată în cuvinte crude, ce rup obstacolul falsei pudori. Nici un poet român nu a mers atât de departe ca Emil Brumaru în direcţia erotismului, de o francheţe totală dar obligat totodată să se plieze exigenţelor unor forme poetice fixe, sonetul spre exemplu. Avem a face aici cu un alt aspect important al operei lui Brumaru: el este un poet fundamental modern care însă, în genere, se obligă să respecte canoanele formale clasice. Originalitatea viziunii sale este, în acest fel, şi mai frapantă.

Trăindu-şi viaţa, aşa cum clamează în nenumărate rânduri, printre îngeri, poetul are totodată o excepţională sensibilitate la nivelul contactului direct, senzorial, cu realul. Un real de regulă transfigurat, întrucât toate obiectele, inclusiv lucrurile cele mai anodine, sunt supuse unei operaţii de erotizare. Universul poeziei lui Brumaru este inconfundabil, un univers ce ne transpune într-un alt timp, cu ritualuri şi obiceiuri misterioase. Şi chiar dacă reia constant o serie de teme privilegiate, Emil Brumaru nu dă niciodată senzaţia că se repetă. Capacitatea sa de invenţie este nealterată. Aici aflăm, cu siguranţă, secretul tinereţii sale spirituale.