„Sunetul unui sărut îi sperie mai mult decît explozia unui obuz”... (Ilf și Petrov, 1932).
Între aniversările culturale ale acestei săptămîni una are o semnificație ce depășește simpla istorie. Cu exact 80 de ani în urmă la Moscova și Leningrad a avut loc premiera operei „Lady Macbeth din Mțensk” semnată de Dmitri Șostakovici, o capodoperă muzicală, dar care, în ciuda succesului, a declanșat mînia lui Stalin și a ideologilor lui, stîrnind primele măsuri represive împotriva compozitorului.
Cu 80 de ani în urmă, în 1934, la 22 ianuarie, la Teatrul Maly Opera din Leningrad și, la scurtă vreme după aceea la Teatrul Nemirovici-Dancenko la Moscova, avea loc premiera operei lui Dmitri Șostakovici, Lady Macbeth din Mțensk, salutată unanim de presa sovietică drept o capodoperă. Cu mai bine de un an înainte de premieră, în octombrie 1932, un critic își începea prezentarea operei scriind: „Patru morți..., trei ucigași și o sinucidere. Scene pasionate de dragoste... o sărbătoare de nuntă fastuoasă [...] Lady Macbeth este o provocare la adresa oricărei tradiții de operă, o respingere a tot ce este trivial și pompos în operă - este o lucrare de o strălucire și cutezanță excepționale, o operă de o mare măiestrie și maturitate”.
În același număr de revistă, Arta sovietică (Sovietskoye Istkustvo),
Sergei Prokofiev, Dmitri Șostakovici și Aram Haciaturian la Moscova în 1945
tînărul Dmitri Șostakovici însuși - avea numai 27 de ani - preciza, sub titul O satiră-tragedie, că a lucrat la operă circa doi ani și jumătate, că este parte a unui proiect de trilogie „consacrată poziției femeii ruse în diferite epoci. [...] Libretul a fost realizat de tînărul dramaturg leningrădean A.G. Preys împreună cu mine [și] este construit aproape în întregime pe [nuvela] lui [Nikolai] Leskov, exceptînd actul al treilea, care, pentru o mai mare pondere socială, se abate puțin de la ea.”„Aș spune, își explica Șostakovici intențiile, că poate fi numită o operă satirico-tragică. În ciuda faptului că Ecaterina Lvovna își ucide soțul și socrul, simpatizez totuși cu ea. Am încercat să-i desenez viața de zi cu zi într-o manieră întunecată și satirică, ‚satiric’ ne însemnînd ‚amuzant’. Dimpotrivă, am încercat să creez o satiră... ce înlătură măștile și te face să ai aversiune față de opresiunea nelegiuită și hărțuielile vieții de negustor”.
Lady Macbeth era a doua operă a lui Șostakovici. Cea dintîi, Nasul, după Gogol, fusese prezentată la Leningrad, la începutul anilor '30, dar nu avusese succes nici la critică, nici la Serghei Kirov, liderul de partid local. După numai 16 reprezentații opera a fost retrasă din repertoriu...
În schimb, noua operă s-a bucurat de un succes răsunător, materializat în aproape 200 de reprezentații în Rusia, urmate de altele, cu critici elogioase, în Statele Unite la Cleveland și New York, în Europa, la Stockholm, Praga, Londra, Ljubliana, Zurich, Copenhaga. Unul din elementele cele mai surprinzătoare în context sovietic l-a constituit erotismul unora dintre scenele operei, într-o lume culturală cu o tradiție relativ austeră. Ilf și Petrov scriau în 1932 despre sovietici că „sunetul unui sărut îi sperie mai mult decît explozia unui obuz”...
Lady Macbeth contravenea, evident, ideilor lui Stalin, ale cărui criterii despre opera sovietică - un libret cu subiect socialist, un limbaj muzical realist cu accente naționaliste și un erou tipic pentru era comunistă - au fost prezentate la 17 ianuarie 1936 în fața unui grup de specialiști în muzica de operă. În seara aceleași zile, Stalin, împreună cu Molotov și un comisar pentru educație au asistat și au lăudat opera unui tînăr compozitor, bazată pe romanul celebru al lui Șolohov, „Pe Donul liniștit”. Cîteva zile mai tîrziu Stalin, în aceeași companie, a asistat la un spectacol cu opera lui Șostakovici, de la care pleca inopinat, decretînd-o respingătoare.
Două zile mai tîrziu în Pravda era publicat un editorial de tristă
Articolul de condamnare publicat în „Pravda” la 28 ianuarie 1936
amintire, intitulat Haos în loc de muzică. În cauză nu era pus numai Dmitri Șostakovici, așa cum se spune adesea, dar întregul modernism în muzică. Muzica - se scria în editorialul infam - ar purta în teatru „trăsăturile cele mai negative ale ‚Meyerholdismului‘, multiplicate la infinit (o aluzie la excepționalul regizor de teatru Vsevold Meyerhold, ce avea să fie arestat în 1939 și să moară în 1942).„Aici avem de-a face cu o confuzie strîngistă, în locul muzicii naturale, umane. Primejdia pe care o reprezintă acest curent pentru muzica sovietică este clară. Distorsiunea stîngistă din operă provine din aceeași sursă ca și cea stîngistă din pictură, poezie, învățămînt și știință”, decreta articolul, care adăuga că succesul în Occident al operei lui Șostakovici s-ar datora faptului că ea „gîdilă gusturile perverse ale burgheziei...”
Lady Macbeth din Mțensk avea să fie retrasă, interzisă, dar Șostakovici reușea să scape cu viață din perioada cea mai cruntă de epurări declanșate de Stalin începînd din 1936. Șostakovici avea să
Jean Rouard, președintele companiei de discuri Chant du Monde înmînîndu-i lui Șostakovici premiul Academiei Charles Cros, la Moscova la 8 mai 1968
rescrie opera 30 de ani mai tîrziu, noua versiune, intitulată Katerina Izmailova văzînd lumina scenei abia în 1963, șapte ani după condamnarea stalinismului în raportul secret al lui Nikita Hrușciov. Versiunea originală a partiturii, cea din 1932, avea să fie readusă în actualitate abia după emigrarea în Occident a lui Mstislav Rostropovici și a soției sale Galina Vișnevskaia...