Gheorghe Cojocaru: „O anume stare de anormalitate socială de astăzi, în special în sfera reprezentărilor identitare, își are originile în trecutul istoric”.
Într-un interviu săptămânal cu Vasile Botnaru, istoricul Gheorghe Cojocaru analizează astăzi apropiata aniversare a Unirii de la 24 ianuarie 1859.
Gheorghe Cojocaru: „Aruncând o privire asupra evenimentului Micii Uniri din 24 ianuarie 1859, întipărit ca un moment de vârf în Istoria românilor, putem spune că realizarea unității naționale a Moldovei și Țării Românești, acum 155 de ani, a fost expresia supremă a mișcării de emancipare națională din ambele principate, care au știut să speculeze cu multă abilitate și curaj și contextul internațional din acea epocă. Astfel, unirea celor două principate într-un singur stat, prin dubla alegere a lui Al. I. Cuza în adunările de la Iași și București, a reprezentat, pe bună dreptate, actul de naștere a României moderne. La acest proces de făurire a statului român modern, au participat și reprezentanții sudului Basarabiei sau ai Basarabiei meridionale, retrocedată Moldovei de Imperiul Rus, în conformitate cu deciziile Congresului de pace de la Paris, din 1856.”
Europa Liberă: Înțelepții ne-au îndemnat mereu să ne uităm înapoi, în istorie, pentru că acolo putem găsi răspuns la multe din întrebările care ne așteaptă în viitor. Secolul XIX, așa cum subliniați dumneavoastră, a marcat puternic istoria spațiului dintre Prut și Nistru: mai întâi, la 1812, apoi, în 1856, apoi, din nou, la 1878, când Rusia a reanexat sudul Basarabiei și s-a reinstalat la gurile Dunării. Dar următorul, secolul XX, a fost unul mai blând?
Gheorghe Cojocaru: „Tot ce s-a întâmplat în secolul al XIX-lea, aceste ruperi de teritorii, anexări și reanexări, nu au fost doar niște desfaceri teritoriale, dar acestea au fost însoțite și de politici de oprimare și izolare națională. Comparativ cu secolul al XIX-lea, secolul XX nu va fi deloc mai generos cu spațiul dintre Prut și Nistru, ba dimpotrivă, mult mai crunt și distrugător. Dacă secolul, în care apărea și România modernă, a fost secolul naționalităților și al statelor națiune, secolul XX a deviat abrupt în direcția totalitarismelor și a marilor confruntări mondiale, soldate cu pierderi imane și materiale incalculabile...”
Europa Liberă: Cum a ieșit din toate aceste încercări, de-a lungul istoriei, Republica Moldova, cea de astăzi?
Gheorghe Cojocaru: „Cu mari traume, multe dintre care rămân nevindecate, având ca impact întârzierea procesului de structurare și de așezare a societății din Republica Moldova într-o albie a normalității. O anume stare de anormalitate socială de astăzi, în special în sfera reprezentărilor identitare, își are originile în trecutul istoric, în epoca în care valorile autentice naționale au fost substituite cu surogate ideologice. Pe de altă parte, statalitatea precară a Republicii Moldova, sfâșiată de separatismele teritoriale nepotolite până astăzi, rămâne ea însăși în mare parte marcată de moștenirea trecutului sovietic.”
Europa Liberă: În debutul tumultuos al secolului XXI, cum s-ar vedea niște soluții pentru vindecarea acestor traume ale istoriei și pentru intrarea Republicii Moldova într-o normalitate civilizațională?
Gheorghe Cojocaru: „Răspunsul la această întrebare a fost formulat de clasa politică și el rezidă în opțiunea pentru integrarea europeană a societății, ceea ce trebuie să aibă ca finalitate aderare la Uniunea Europeană. Recent, Serbia, care, în 1999, era în război cu întreg Occidentul, a demarat negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Acest fapt poate servi drept un semn de încurajare și pentru oamenii simpli, și pentru întreaga clasă politică, care continuă să rămână, cu regret, divizată, conservând, astfel, acea stare de anormalitate care face mai dificil drumul european al Republicii Moldova.”