Ministrul de externe al Rusiei indignat că UE nu condamnă violențele din Ucraina comise de „derbedeii fasciști”

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, s-a arătat indignat că Uniunea Europeană nu condamnă violențele pe care le-ar comite în Ucraina cei pe care șeful diplomației ruse i-a numit „derbedeii fasciști”. Potrivit agenției Interfax, Lavrov a făcut remarca într-o convorbire telefonică cu președintele în exercițiu al Elveției, Didier Burkhalter, a cărui țara conduce în anul acesta OSCE. Relațiile dintre UE și Rusia pe fondul crizei din Ucraina ar urma să fie discutate mâine la Bruxelles la un summit unde este așteptat, ca și Serghei Lavrov, președintele Rusiei, Vladimir Putin.