Oazu Nantoi: „Rusia va încerca să impună o atmosferă de haos pe malul drept al Nistrului și eu consider că așa-zisul referendum din sudul R. Moldova deja este un element al acestui scenariu.”
Analistul politic Oazu Nantoi răspunde întrebărilor Europei Libere și Valentinei Ursu pe tema referendumului din sudul Moldovei și a posibilelor sale consecințe pe termen mai lung.
Europa Liberă: Dacă, până în anul toamna anului trecut, mulți se întrebau care va fi atitudinea Rusiei față de țările din Parteneriatul Estic, după summit-ul de la Vilnius, acum se întreabă ce atitudine vor avea autoritățile de la Kremlin, după ce se încheie Olimpiada de Iarnă de la Soci. La ce trebuie să se aștepte Republica Moldova și Georgia, statele care au rămas, așa să zic, istorii de succes ale acestui aranjament regional?
Deoarece clasa politică din Republica Moldova, timp de peste douăzeci de ani, nu are curajul și voința politica pentru a declara franc, inclusiv pentru comunitatea internațională, că fenomenul pe care noi îl numim așa-zis conflict transnistrean nu este un conflict între populația de pe ambele maluri ale Nistrului, ci este un conflict între proiectul de edificare a statalității Republicii Moldova, în limitele frontierelor recunoscute de comunitatea internațională, și ambițiile geopolitice ale Federației Ruse. Și așa-numita „republică moldovenească nistreană”, din start, din 2 august 1990 până în prezent, este o unealtă a Moscovei, prin care Moscova încearcă să controleze întreg teritoriul Republicii Moldova.
Cine nu este de acord cu mine, nu are decât să citească așa-zisul memorandum Kozak, a cărui semnare a fost torpilată de către Occident, la 25 noiembrie 2003. Acum Republica Moldova se află în perspectiva semnării și ratificării Acordului de Asociere, însă noi vedem precedentul Ucrainei, o țară cu o populație de peste patruzeci și cinci de milioane, o țară care, încă în decembrie 2011, a ratificat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Și, iată că, administrația Putin, dar mai bine zis, Putin personal, care percepe proiectul Parteneriatului Estic ca o amenințare la proiectul lui personal de Uniune Euroasiatică, a purces la niște acțiuni nu prea transparente, în urma cărora președintele Ucrainei, Victor Ianukovici, a refuzat să semneze Acordul de Asociere și acum Ucraina se zbate în convulsii, al căror deznodământ nu este clar în prezent. Republica Moldova, în comparație cu Ucraina, este mult mai vulnerabilă, prin așa-zisul conflict transnistrean.”
Europa Liberă: Dar la ce trebuie să se aștepte Republica Moldova de la Moscova?
Oazu Nantoi: „Dacă pornim de la ipoteze teoretice, Rusia nu dorește ca Republica Moldova să ratifice și să semneze Acordul de Asociere. Aceasta înseamnă că Rusia va încerca fie să impună o atmosferă de haos pe malul drept al Nistrului. Și eu consider că așa-zisul referendum din sudul Republicii Moldova deja este un element al acestui scenariu și Federația Rusă are la dispoziție regimul de marionete rusești din stânga Nistrului, prin al cărui intermediu ar putea să inițieze acțiuni de forță în zona de securitate pentru destabilizarea situației politice în Republica Moldova.”
Europa Liberă: Dar autoritățile de la Chișinău cum trebuie să gestioneze relația cu Rusia?
Oazu Nantoi: „Este o problemă foarte complexă. Pe de o parte, eu constat că actualul guvern, guvernul Leancă încearcă să promoveze în raport cu Federația Rusă o politică maxim de cumpătată: pe de o parte, să nu ofere Rusiei pe teren gol motive pentru radicalizarea atitudinii față de Republica Moldova și, totodată, să atenueze, să dezamorseze eventualele pericole care vin din partea Federației Ruse.
Drept exemplu eu pot aduce un caz legat de ziua de 2 septembrie 2013, era evident că emisarul președintelui Rusiei, Dmitri Rogozin urma să vină, în ziua de 2 septembrie, dimineața, la Tiraspol, și să participe la așa-zisa paradă și festivități legate de aniversarea acestui regim de marionete rusești. Însă, printr-o diplomație mai puțin publică, Chișinăul totuși a reușit să obțină ca Dmitri Rogozin să nu participe la acea paradă a șovinismului rus la Tiraspol. Și Dmitri Rogozin a venit în jurul orei patru după masă, în ziua de 2 septembrie, și a plecat doar în seara zilei de 2 septembrie la Tiraspol.”
Europa Liberă: Domnule Nantoi, Uniunea Europeană se va certa cu Rusia din pricina viitorului european al Republicii Moldova, al Georgiei?
Oazu Nantoi: „Eu cred că trebuie să fim realiști. Pe de o parte, memorandumul Merkel-Medvedev din 5 iunie 2010 de la Meseberg demonstrează că Germania și Uniunea Europeană, în persoana
Federația Rusă este un partener mult prea important, sub diferite aspecte și economic, în primul rând, pentru Uniunea Europeană, pentru ca UE să își sacrifice propriile interese de dragul R. Moldova...
Pe de altă parte, Federația Rusă este un partener mult prea important, sub diferite aspecte și economic, în primul rând, mult prea important pentru Uniunea Europeană, pentru ca Uniunea Europeană să își sacrifice propriile interese de dragul Republicii Moldova.
Haideți să ne uităm la comportamentul Parlamentului nostru, când fracțiunea majoritară din opoziție este implicată în acțiunile antistatale, pe când coaliția de guvernare în Parlament nu este incapabilă să se consolideze, în opinia mea personală, și să asigure o activitate mai eficientă guvernului Leancă.
În acest sens, guvernul Leancă este un guvern fără suport politic adecvat provocărilor care ne amenință, pe durata anului 2014. De aceea, eu consider că, înainte de a apela la Uniunea Europeană sau la Statele Unite, clasa politică, inclusiv noi, cetățenii acestei țări, trebuie să ne consolidăm, să ne dăm seama că există priorități naționale mai presus decât pretinsele divergențe doctrinare și numai depășirea cu succes a fazei de semnare și ratificare a Acordului de Asociere, și desfășurarea corectă a campaniei electorale parlamentare ne va permite nouă totuși să considerăm că societatea și nu politicienii au făcut un pas concret în direcția implementării valorilor europene la noi acasă.”
Europa Liberă: Credeți că Rusia are un scenariu pregătit din timp cum va acționa după Jocurile Olimpice de la Soci?
Oazu Nantoi: „Există motive de a considera că Olimpiada de la Soci este proiectul personal al lui Vladimir Putin – să nu facem paralele cu Olimpiada din 1936 din Germania nazistă – și se consideră că, pe durata desfășurării acestei Olimpiade, administrația de la Kremlin va evita niște acțiuni care vor permite cuiva să o acuze de încălcarea spiritului olimpic, când, pe durata Jocurilor Olimpice, încetau războaiele. Și, totodată, există temeri întemeiate că, după încheierea Jocurilor Olimpice, Federația Rusă ar putea deveni mult mai dură în raport cu Republica Moldova, prin intermediul marionetelor de la Tiraspol și a coloanei a cincea de pe malul drept al Nistrului pentru ca să-și atingă scopul, deocamdată atins, în cazul Ucrainei și anume nesemnarea Acordului de Asociere și haotizarea procesului politic pentru ca, în urma alegerilor parlamentare, la guvernare în Moldova, să vină aceeași coloană a cincea.”