Victoria Nuland pare să folosească o expresie destul de tare la adresa diplomaţiei Uniunii Europene.
Adjunctul secretarului de stat american Victoria Nulad a refuzat, cum era de aşteptat, să comenteze fragmentul pus pe YouTube, din discuţia telefonică pe care se pare că o avusese cu o zi înainte cu ambasadorul american la Kiev, Geoffrey Pyatt.
Pe motiv că este vorba, aparent, de o interceptare ilegală. O discuţie, în care comenta perspectivele opoziţiei ucrainene în actuala confruntare cu preşedintele Viktor Ianukovici şi eforturile americane de mediere.
Comentând oferta mai veche a preşedintelui Ianucovic, ca unul unul din liderii opoziţiei, Arseni Iaţeniuc, să preia funcţia de prim ministru iar Vitali Kliciko pe cea de vice-premier, Victoria Nuland pare să nu creadă în viabilitatea soluţie.
În opinia ei, ar reieşi din discuţia telefonică interceptată, numai Iaţeniuc are experineţa necesară. Ceilalţi lideri ai opoziţie ar trebui să-l sprijine din afara guvernului.
După care, în aceeaşi convorbire telefonică, Victoria Nuland pare să folosească o expresie destul de tare la adresa diplomaţiei Uniunii Europene în Ucraina, exprimând frunstrarea americanilor faţă de ineficienţa europeanilor.
Între timp, Victoria Nuland s-a scuzat deja iar la Washington, un purtător de cuvânt al Departamentului de stat a lăsat de înţeles că diplomata americană nu ar contesta veridicitatea convorbirii interceptate.
Jen Psaki a declarat că nu este un secret faptul că Nuland şi ambasadorul Pyatt au fost mereu în contact cu autorităţile ucrainene, cu opoziţia, cu lumea afacerilor şi reprezentanţi ai societăţii civilie. Şi că au analizat şi comentat situaţia la zi.
Psaki a mai declarat că nu ştie cine a postat fragmentul din convorbirea telefonică interceptată dar a criticat Moscova pentru faptul că s-a folosit de reţelele sociale, mai ales Twitter, pentru a răspândi sunetul.
„O practică nedemnă” , a comentat Psaki.
Pe de altă parte, Serghei Glaziev, consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin, a acuzat joi Satele Unite – după ce pe You Tube fusese postat fragmentul din convorbirea Nuland-Pyatt – că ar încălca acordul din1994.
Acordul prin care Rusia şi America se angajau să garanteze securitatea Ucrainei în schimbul denuclearizării fostei republici sovietice.
Şi tot Glaziev, într-un interviu pentru „Kommmersant” , a acuzat Statele Unite că ar cheltui 20 de milioane de dolari, pe săptămână, pentru a finanţa şi „înarma” opoziţia ucraineană.
La Bruxelles, purtătoarea de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că nu comentează convorbiri telefonice interceptate, pentru că interceptarea telefonică nu face parte din „metodele diplomaţiei europene”.
„Colaborăm şi vom continua să colaborăm cu toţi partenerii noşti internaţionali care sunt interesaţi într-o soluţionare paşnică a actualei crize din Ucraina”, a mai spus Pia Ahernkilde la Bruxelles.
Ceva mai tăios a fost însă comentariul unei purtătoare de cuvânt a cancelarei germane Angela Merkel.
Christiane Wirtz a calificat drept „total inacceptabil” modul în care diplomata americană a vorbit despre eforturile Uniunii Europene în Ucraina.