Lili Ochsenfeld: între Heidelberg și Gărâna - o artistă cu origini basarabene

Ii plac casele vechi cu terase generoase. „Si am avut mereu noroc de asa ceva”. Ii place armonia si „acea explozie stelara dintre plex, inima si omusor care se intampla cand suntem creativi”.

Un profesor din Heidelberg a oprit-o o data pe strada si a intrebat-o: „cum reusiti sa fiti atat de fericita?” Iar ea i-a explicat: „totul se datoreaza exploziei mele creative”, dar si implinirii ei ca mama, ca iubita, ca sotie, ca mentor si ca descoperitor de artisti frumosi.

Elisabeth Lili Ochsenfeld. Rezumata in date biografice: artist plastic născut din parinti basarabeni refugiati la Timisoara, autoarea graficii albumului Cantofabule de Phoenix, cercetator la Academia de Stiinte din Heidelberg si fondator al Taberei Internationale de Arte Vizuale de la Gărâna.

„Parintii mei sunt basarabeni refugiati din Cetatea Alba. Pe tata l-a surprins pierderea Basarabiei în armata, la Targoviste, iar mama, care era singura fata din familie, a fost trimisa de bunica la rude in România, ca sa o protejeze.

Bineinteles ca acest eveniment a fost foarte marcant in familie pentru ca s-a pierdut absolut tot. Tata vine dintr-o familie foarte bogata de artisti, arheologi, care a avut o fabrica de cherestea, iar mama dintr-o familie de chiaburi. Dinspre tata am radacini armene.

La Timisoara, mama a trait la o matusa si a fost semi-adoptata de o familie de evrei care neavand copii s-a atasat de ea. A invatat idișul, a invatat sa gateasca altfel…”

„Viata pe care noi am trait-o si bagajul pe care l-am dobandit, ce am primit de la bunici, de la parinti, este ca o mare respiratie, care tot timpul circula intre noi. Pur si simplu este un spatiu mare in noi in care se misca toate aceste amintiri pe care le avem in povesti, in obiecte, despre ceilalti.”

Aniversarea de zece ani a gasit-o pe Elisabeth Ochsenfeld intr-un tren catre sudul Siberiei. Dupa 15 ani de cautari, mama ei isi gasea familia deportata in Kazahstan.

„Eu mi-am implinit cei zece ani intr-un tren spre sudul Siberiei. Si a fost o intalnire colosala. Simteam in nari aerul acela rece. Bunica era foarte bine. Material o duceau mai bine decat noi. Aveau masina, televizor color, dar erau indoctrinati si traiau cu totul si cu totul alta realitate politica.”

Bunica nu avea sa se mai intoarca niciodata in Romania. A venit in vizita, insa nu s-a mai regasit in spatiul românesc. „A vrut sa plece imediat inapoi. Adevarul este ca fiecare dintre noi gaseste o forma de rezistenta cu compromisurile necesare pentru a merge mai departe. »

Una din lucrările artistei

Adolescentă fiind, Elisabeth Ochsenfeld a fost expusa artelor si, mai ales, desena mereu. Cu toate acestea, parintii nu vedeau cu ochi buni o astfel de alegere profesionala. O profesoara de engleza care a remarcat talentul fetei i-a convins pe parinti si astfel filologia a fost data pe arte plastice.

Pana la plecarea in Germania, in anii '80, a expus, a pictat, a facut grafica, una dintre lucrarile, sale, coperta albumului Cantofabule al formatiei Phoenix, fiind respinsa de cenzura comunista.

„A fost o aventura. Eu cunosteam trupa Phoenix din liceu. Fostul meu sot, Valeriu Sepi, a fost integrat de prietenul lui, Nicu Covaci, in proiectele trupei, ca percutionist. Sepi a facut coperta la albumele „Cei ce ne-au dat nume” si „Muguri de fluier”. Acel dublu LP cu „Cantofabule” a fost in 1975. Sepi a avut ideea compozitionala cu Cantemir si eu am facut toate desenele. Le-am definitivat, erau facute 40 la 40, aratau impecabil, cu foaie de texte, cu tot ce trebuie.



„Electrecordul” si Adrian Paunescu nu au fost de acord. Din pacate s-a păstrat doar foaia interioara si s-a facut o coperta gri, palida. Pacat, ce facusem noi era o coperta de tinuta.”

Lucrurile nu vor ramane asa, insa. Elisabeth Ochsenfeld isi doreste sa reediteze acele desene pe hartie de buna calitate si „sa ii onorez pe Serban Foarta si Andrei Ujica, autorii textelor”.

Desi traieste de o viata in inima Heidelbergului, „intre inima si plexul ei”, cum ii place sa spuna, este mult loc si pentru Frankfurt, pentru Timisoara si pentru Gărâna, toate cate un „acasa” spiritual si artistic pentru Elisabeth.

De cativa ani Gărâna, un sat german din Caras-Severin, a devenit o adevarata «Mecca» a artistilor in România.

Elisabeth organizeaza aici o tabara de creatie artistica. „A fost un crez sentimental. Pentru ca pierdusem in Basarabia absolut totul mi-am dorit si am visat Medeleniul meu. Si mi-am promis ca voi crea aceasta casa a bunicilor. Si am cumparat o casa intr-un sat german colonizat de Maria Tereza. A cumparat-o in 1991. Si din in fiecarea an pentru o perioada de o saptamana artisti internationali pe perioada festivalului de jazz, caci atunci este public.”

La Academia de stiinte din Heidelberg a lucrat peste 20 de ani la un proiect de documentare a «drumului matasii». In paralel a creat Gărâna, dar si un asa numit «residency award» pentru artisti, la Heidelberg si Frankfurt. „La Boston este cea mai mare conferinta din lume de promovare a posibilitatilor pentru artisti. Am fost invitata doi ani la rand sa prezint proiectele mele din România si din Germania”.

Vinerea aceasta, Elisabeth Lili Ochsenfeld va deschide o noua usa a lumii ei artistice. Va vernisa o expozitie in Nüremberg, la «Tiny Griffon Gallery». Expozițiase numeste «O perla pentru Frida» , este organizata impreuna cu Marieta Pamfil (obiecte de arta-bijuterii) si este dedicata artistei mexicane Frida Kahlo. „Este insa mai mult decat atat. Este si un omagiu adus prieteniei, sentimentului de iubire, dar si acestui sat german a carui traditie se pierde. Iar eu imi doresc revitalizarea acelui loc nemaipomenit, macar in constiinta oamenilor.”