Social-democraţii au dat un semnal limpede că pot guverna singuri, beneficiind şi de sprijinul unor televiziuni care n-au nici un fel de scrupule în a-i demola metodic pe adversari.
Mărturisesc că, la început, disensiunile dintre Partidul Social-Democrat şi Partidul Naţional-Liberal mi s-au părut mai curând un soi de pantomimă destinată a presăra puţină sare şi piper peste o viaţă politică ce devenise în ultima vreme tot mai schematică şi tot mai previzibilă. Propunerea liberalilor ca dl Klaus Johannis să devină vicepremier şi ministru de interne a stârnit însă o reacţie în lanţ care de la un punct încolo a dat impresia că nu mai poate fi controlată.
Relaţia dintre cele două partide a ajuns să semene cu aceea dintr-un cuplu, când fiecare dintre cei doi soţi, după câţiva ani de căsătorie, descoperă brusc defectele celuilalt: nu se mai suportă dar nici nu se hotărăsc să divorţeze, pentru că îi leagă prea multe interese.
Este limpede că premierul Ponta a vrut să arate că partidul său este cel care face legea în cadrul Uniunii Social-Liberale. Formând o alianţă electorală, în vederea alegerilor parlamentare, cu două partide-fantoşă, care de fapt n-au nicio priză în electoratul românesc, social-democraţii au dat un semnal limpede că pot guverna singuri, beneficiind şi de sprijinul unor televiziuni care n-au nici un fel de scrupule în a-i demola metodic pe adversari.
Liderul liberal Crin Antonescu ştie totodată foarte bine că din acest moment alegerea lui ca preşedinte al României, la scrutinul din noiembrie, nu mai este atât de sigură. Antonescu pozează acum în omul care nu se lasă timorat şi nu acceptă compromisuri: de cealaltă parte, Victor Ponta interpretează o partitură asemănătoare. Fiecare încearcă să-l oblige pe celălalt să facă un pas înapoi, dorind să apară în acelaşi timp în faţa opiniei publice drept un exemplu de fermitate şi de consecvenţă.
Indiferent cum se va termina acest balet al orgoliilor un lucru e cert: social-democraţii sunt de departe cea mai puternică forţă politică din România. Liberalii ştiau cu cine se aliază atunci când s-a format Uniunea Social-Liberală, după cum Klaus Johannis ştia foarte bine, când a acceptat funcţia de ministru şi a cerut-o pe cea de vicepremier, că intră într-un guvern cu multe probleme legate de corupţie, un guvern în care, cum remarca cineva, chestiunea plagiatului e tratată cu mare uşurinţă, nu ca la nemţi. Liberalii au vrut să fie şi ei la putere, social-democraţii sunt conştienţi că puterea le-ar putea aparţine numai lor.
Mai devreme sau mai târziu, partidul lui Ponta îi va împinge pe liberali afară de la guvernare, iar aceştia vor avea mari dificultăţi ca să se repoziţioneze ca partid de dreapta şi ca partid de opoziţie.