Kiev 2014, București 1990

Intr-un interviu pentru BBC, ambasadorul Rusiei la Bruxelles continua sa susţina că in Ucraina are loc o lovitură de stat. Fostul preşedinte al României Ion Iliescu, crede ca situatia din Ucraina nu are similitudini cu cea din Romania dina nii 90, când in Piata Universitatii din Bucuresti mii de oameni, in majoritate tineri au organizat un protest maraton cerind dezlipirea ţării de communism. Ion Iliescu a fost un important lider al Partidului Comunist Român inainte de a intra intr-o oarecare dizidenţă. Protestele din Piata Universitatii au fost declanşate pe data de 22 aprilie 1990, şi au durat 52 de zile si nopti, sfarsindu-se in ziua de 13 iunie, atunci cand minerii au intervenit in forta pentru reprimarea participantilor. Imaginile de acum ale forţelor de ordine din Kiev batindu-I cu brutalitate pe protestatari amintesc extrem de bine de cele de acum 24 de ani, numai ca atunci, la chemarea liderului Frontului Salvarii Nationale, ion Iliescu, echipele de represiune au fost formate de mineri. De la București, Sabina Fati.

Fostul președinte, Ion Iliescu, acum în vârstă de 84 de ani, spune că România a trecut printr-o situație similară cu cea a Ucrainei în 1990, când “Piața Universității risca să se transforme într-un ferment al unei mișcări anarhice”. Ion Iliescu a fost președinte în perioada 1990-1996 și apoi din 2000 până în 2004, și a reușit, într-adevăr, să dezamorseze în primul său an de mandat mai multe manifestații, cea mai amplă dintre ele fiind cea din Piața Universității, care a durat aproape două luni (22 aprilie-15 iunie 1990). La fel ca în Ucraina, electoratul pro-occidental din România protesta împotriva politicii pro-estice a președintelui de atunci Ion Iliescu, dar și reflexelor sale comuniste. Mulți oameni veniseră din provincie și stateau în corturi, în jurul Pieței Universității, unii dintre ei făceau greva foamei și erau asistați de crucea roșie, însă protestele au luat amploare după alegerile din 20 mai 1990, în urma cărora Ion Iliescu a câștigat cu 85 la sută, având de partea sa propaganda singurei televiziuni existente, cea publică pe care o controla, dar și majoritatea presei scrise.

În 1990 România condusă de Ion Iliescu avea de ales între modelul Vestic și cel Estic, dar spre deosebire de celelalte state din așa numitul lagăr socialist, care s-au orientat repede către economia de piață și valorile democratice, Bucureștiul a rămas într-o poziție ambiguă. În 1991, Ion Iliescu și Mihail Gorbaciov semnau un tratat bilateral prin care România se angaja să nu facă parte dintr-o alianță contrară Moscovei, fostul președinte încercând în acest fel să blocheze drumul țării spre NATO.

În primăvara anului 1990 demonstranții români din Piața Universității aveau, păstrând proporțiile, aceleași îngrijorări ca cei de pe EuroMaidan în 2014: frica de a nu rămâne captivi Moscovei, teama de a nu fi din nou abandonați de Occident.

Ion Iliescu

Fostul președinte român, Ion Iliescu se laudă astăzi că a știut cum să dezamorseze fenomenul Piața Universității, care a pornit ca un protest studențesc, căruia i s-au alăturat ulterior oameni din categorii diverse. Iliescu susține la aproape 25 de ani de la evenimente că puterea din România “a lăsat oamenii să-și descarce energiile în acel perimetru”, că autoritățile nu i-au “incitat” și că “a fost un protest democratic”. Fostul președinte nu recunoaște nici acum violențele care au dus la finalul Pieței Universității.

A fost vorba de un scenariu bine gândit, probabil, în laboratoarele președintelui de atunci, care era înconjurat de oameni ai fostei Securități din perioada comunistă. Pe fondul propagandei oficiale că în Piața Universității se vând droguri, se încurajează prostituția, iar oamenii sunt plătiți cu doalri americani să se opună guvernului, autoritățile au chemat minerii din Valea Jiului să ajute la evacuarea Pieței.

De ce minerii? Fiindcă această categorie era bine așezată în imaginarul colectiv: minerii deveniseră un mit în cărțile de istorie, unde marea grevă de la Lupeni din 1929 a fost convertită de comuniști în favoarea lor, dar și fiindcă în 1977 tot minerii din Valea Jiului au fost cei care au îndrăznit primii să intre în grevă generală pe fondul unor nemulțumiri sociale. După acest moment Ceaușescu a dispus arestarea capilor mișcării greviste, iar pe participanți, fie i-a mutat în alte zone ale țării, fie i-a pensionat, în vreme ce zona a fost infiltrată de oameni ai Securității.

Mulți dintre minerii de care s-a folosit Ion Iliescu ar fi putut fi, deci, oamenii fostului regim, care puteau fi ușor agregați într-o mișcare violentă. Aceștia au venit cu trenurile la București, dotați cu lanțuri, răngi și bate, pe care ulterior le-au folosit împotriva studenților, oamenilor cu ochelari și tuturor celor care păreau că s-ar încadra în categoria intelectuali. Alături de mineri au venit și alți locuitori ai Bucureștiului care sub lozinca “nu ne vindem țara” s-au aliniat împotriva protestatarilor din Piață.

Numărul victimelor violențelor din 13-15 iunie 1990 rămâne controversat, oficial s-a vorbit despre 6 morți și peste 700 de răniți, dar Asociația Victimelor Mineriadelor susține că există documente din care rezultă că ar fi fost vorba de peste 100 de morți.

După ce au golit piața, Ion Iliescu le-a mulțumit celor 1000 de mineri veniți să facă ordine în capitala României, printr-un discurs rămas celebru. Piața Universității, locul în care s-a format identitatea democratică a României de azi, a fost o mișcare desființată în mod violent, iar similitudinele cu EuroMaidanul pe care le identifică Ion Iliescu, chiar dacă nu până la capăt, nu fac decât să certifice rolul ingrat și anti-democratic jucat de fostul președinte român, care a avut viclenia de a contrapune “intelectualilor” din Piață o altă categorie, cea a “muncitorilor”, care strigau atunci “noi muncim, noi nu gândim”. Un slogan care a ținut România pe loc mai bine de 10 ani.