De la început, s-a decis acordarea postului unei persoane fără mare anvergură și care să nu ia inițiative.
Incepând de la adoptarea Tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeană s-a decis să creeze un post de șef al diplomației UE, un soi de ministru de externe al Uniunii. Inainte nu exista nicio coordonare și fiecare țară își urma propria politică. Ideea, de acum inainte, este că există un soi de minister european de externe, numit Serviciul European de Acțiune Externă (în engleză: EEAS).
Fostul secretar de stat american Henry Kissinger a fost cel care, in timpul razboiului din Vietnam, intrebat daca s-a consultat cu Europa, ar fi raspuns: "Europa? La ce numar pot sa-i telefonez Europei?" Se pare ca fraza este apocrifa. Ramane insa un fapt ca vreme de decenii, Uniunea Europeana a suferit, vazuta dinafara, de un deficit de imagine. O asociatie de 12, iar dupa aceea, in valuri succesive, ajungand la 28 de state, Europa nu a avut pana acum un chip extern, o fatada diplomatică prin care sa se poata adresa restului lumii.
Asa incat, una din principalele inovatii aduse de tratatul de la Lisabona, care joaca, sub un alt nume, rolul de Constitutie europeana, a fost crearea unui post de șef al diplomației UE. Acesta va fi inaltul oficial caruia Kissinger ar fi vrut sa-i telefoneze. Un om real, cu chip, identitate si trecut verificabile, care sa poata vorbi in numele Uniunii si care sa aiba o suficienta marja de libertate pentru a lua initiative singur.
In realitate, politica externă a UE a rămas tot în mâinile capitalelor. De la început, s-a decis acordarea postului unei persoane fără mare anvergură și care să nu ia inițiative. Așa s-a ajuns la numirea în această funcție a britanicei Catherine Ashton, despre care s-a știut de la început că a fost pusă acolo tocmai pentru a nu lua multe inițiative.
In ciuda structurii oficiale care oferă această platformă centralizată pentru a asigura o diplomație UE coerentă, puterea de decizie și de inițiativă rămâne în mâinile statelor membre.
Ashton nu vorbește nici măcar franceză, ceea ce e uluitor, considerând că e vorba de cineva care e presupus a se ocupa printre altele de relațiile Europei cu Africa neagră și țările din Maghreb vorbitoare de franceză.
Cel mai flagrant exemplu e cazul actual al Ucrainei. In ciuda caruselului permanent de du-te-vino la Kiev a șefei diplomației europene și a altor comisari UE, un acord a fost obținut abia după ce capitalele au intervenit și i-au trimis la Kiev pe miniștrii de externe ai Germaniei, Franței și Poloniei…
Crizele din ce în ce mai acute în jurul Europei ne fac însă să sperăm că după marile schimbări care vor interveni anul acesta, viitoarea Comisie, și instituțiile UE în general, ar putea beneficia de personalități mai competente, care să practice o adevărată politică europeană, așa cum se cuvine celei mai mari economii a planetei.
-----------
De la începutul crizei ucrainene, în urmă cu trei luni, numeroşi politologi şi experţi au vorbit în comentariile lor despre o politică externă greoaie a UE şi chiar greşeala ei în raport cu Ucraina şi alte ţări ale Parteneriatului Estic cărora nu le-a oferit perspectiva de aderare. L-am întrebat pe expertul de la IDIS Viitorul de la Chişinău, Eduard Ţugui, cât de justificate i se par aceste concluzii:
Europa Liberă: De ce există această impresie că în domeniul politicii externe, UE ar avea o problemă, că deciziile ar fi greoaie, ineficiente – şi această idee se vede în foarte multe comentarii din ultima vreme apărute după ceea ce s-a întâmplat cu Ucraina?
Eduard Ţugui: „În fond, aceasta nu este doar o impresie. Este o realitate stipulată şi în tratatele UE, sau în tratatul de la Lisabona de funcţionare a UE. Politica externă este ultimul domeniu care a devenit parte a integrării la care, politic, statele membre renunţă foarte dificil, dovada fiind că este domeniul unde deciziile se iau cu majoritate de voturi. De aici şi acel mecanism robust, greoi de a lua decizii, pe de o parte, şi pe de altă parte de a unifica potenţialul diplomatic european. Pentru că în UE există 28 de state, multe dintre ele au interese diferite pe regiuni diferite, este firesc acest lucru, şi probabil va mai dura o perioadă până când va deveni o politică perfect omogenă. Rupturi pe politica externă de felul celei legate de Ucraina au mai fost până astăzi. Să ne amintim de anul 2003 şi operaţiunea din Irak şi cum a fost divizată Europa Practic în două tabere – ţări care susţineau acea intervenţie şi care nu o susţineau.”
Europa Liberă: O discuţie care provocat destul scandal, chiar dacă încă nu se ştie cum a ajuns în mediul public, şi mă refer aici la înregistrarea convorbirii telefonice dintre adjunctul Secretarului De Stat american, Victoria Nuland, şi ambasadorul american din Ucraina, zic această discuţie a arătat parcă că şi diplomaţia americană nu ar fi chiar mulţumită de politica externă a UE. Aşa este?
Eduard Ţugui: „În fond această discuţie a fost comentată pe larg în toată lumea, inclusiv la Chişinău şi, practic, din punctul meu de vedere, implicaţiile ei au fost înţelese corect. La un moment dat, SUA, având acele presiuni fiscale din anii 2008-2009, s-au dezangajat din anumite regiuni. Şi în cazul Europei de Est, din câte îmi dau seama, înţelegerea a fost ca statele europene şi în mod special UE să fie prima vioară în promovarea acelor valori euroatlantice în estul Europei. Dar cazul Ucrainei, şi nu doar al Ucrainei ci şi faptul cum a fost gestionat Parteneriatul Estic, a nemulţumit şi SUA probabil, şi state din această regiune şi, cu siguranţă, multe state din interiorul UE care-şi doresc un angajament mai prompt şi mai consecvent în această zonă.”
Europa Liberă: Această nemulţumire ar putea duce la aceea ca SUA să se angajeze mai activ în această zonă, iar pe de altă parte ca şi UE să-şi schimbe poziţia?
Eduard Ţugui: „UE cu siguranţă îşi va schimba poziţia într-o perioadă următoare, pentru că politica externă a UE se articulează treptat şi se articulează într-un context mai larg de securitate internaţională. Acum acest context de securitate continentală va impune UE să-şi redimensioneze aceste politici. Cu siguranţă şi SUA vor fi mai angajate în această zonă. Chiar dacă din punctul meu de vedere, şi acel dezangajament al SUA din această zonă în ultimii ani a avut şi el o raţiune strategică. Pentru că lumea uită că în timp cât americanii s-au retras practic politic sau s-au făcut mai puţin vizibili în această zonă, totuşi scutul anti-rachetă american se construieşte. Pe de altă parte, pe americani de Europa de Est îi leagă problemele din Orientul Apropiat. Când s-a declanşat această turbulenţă în lumea arabă, mai ales în Siria, care a ajuns prin Turcia, prin zone mai apropiate, deci această zonă oricum nu lasă atenţia americanilor doar în Pacific - China,Coreia, Japonia. Această zonă oricum leagă politica americană de Marea Mediterană, de Marea Neagră, de Europa de Est. ”
Europa Liberă: Moldova cum ar trebui să ţină cont de toate aceste subtilităţi de politică externă mondială despre care vorbim acum, să se plieze pe ele şi să tragă până la urmă foloase?
Eduard Ţugui: „Este cel mai înţelept lucru pentru Republica Moldova să înţeleagă în ce realităţi regionale şi continentale se află şi este obligaţia Republicii Moldova de a continua să consolideze parteneriatul şi cu UE, şi cu SUA. Şi dacă în cazul UE practic avem o gamă largă de aspecte pe care le negociem şi vom semna, sperăm, acordul de asociere, vom avea regim liberalizat de vize, atunci mult mai mult spaţiu de discuţie este probabil cu partenerii noştri americani. Pentru că în cazul SUA, eu mi-aş dori ca la următoarea vizită a Secretarului de stat american în Republica Moldova să fie discutate şi chestiuni de securitate, nu doar de calitatea vinului.”
Europa Liberă: Şi în raport cu UE, Moldova ar trebui să meargă până la a cere mai ferm perspectiva de aderare?
Eduard Ţugui: „Perspectiva de aderare va fi şi una din acele modificări ale politicii externe ale UE despre care noi discutam. Dar aderarea va veni atunci când se va modifica proiecţia UE pentru această zonă în ansamblu, implicit pentru Republica Moldova. Şi din câte eu înţeleg perspectivele următoare vor fi despre un angajament mai ferm pentru Republica Moldova sau statele vecine din această zonă care îşi doresc aderarea. Pentru că ceea ce s-a întâmplat în Ucraina a mai arătat un lucru: că cu angajamente doar comerciale nedefinite până la capăt nu poţi să orientezi radical statele din această regiune. Pentru că în această zonă sunt state, societăţi care au vocaţie europeană şi îşi doresc aderarea, adică vor mult mai mult decât li se propune.”