La Kiev se așteaptă investirea unui nou guvern

Șeful interimar al statului ucrainean, Olexander Turcinov, un aliat al fostului premier Iulia Timoșenko, ar putea învesti chiar astăzi în funcție un nou guvern, capabil să conducă țara până la alegerile prezidențiale de la 25 mai. La Kiev se află șefa politicii externe a UE, Catherine Ashton, având pe agendă mai ales mijloace de evitare a adâncirii crizei economice ucrainene. La Washington un purtător de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a spus că Statele Unite sunt gata să se implice financiar.
„Statele Unite, în colaborare cu partenerii din lume, este gata să ofere sprijin Ucrainei pe măsură de pornește reformele necesare, pentru a reveni la stabilitatea economică”, a spus Casa Albă. Astăzi este așteptat la Kiev William Burns, adjunctul secretarul de stat, cel mai important oficial american care vizitează Ucraina de când la Kiev s-a aflat în decembrie secretarul de stat asiststent Victoria Nuland.