Conflictul ruso ucrainean: istorie și realități geo-strategice

În două zile de odihnă – sâmbătă şi duminică - Ucraina s-a transformat dintr-o ţară pur şi simplu instabilă în una care pare că va decide soarta de mai departe a relaţiilor dintre supra-puterile lumii. Greu de ghicit acum încotro se îndreaptă lucrurile. O perspectivă, totuşi, trebuie să existe. Istoricul şi analistul Octavian Ţicu, cercetător la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe, a acceptat să ne-o împărtăşească pe a sa.

Europa Liberă: Se spune ca dacă vrem să înţelegem prezentul, trebuie să ne uităm în trecut, sau că istoria este învăţătoarea vieţii. Acum la ce evenimente ar urma, din punctul Dvs. de vedere, să ne uităm din trecut, sau este ceva total nou si pentru Rusia, si pentru Ucraina, si pentru Occident?

Octavian Ţicu: „Frumoasă această remarcă, pentru că suntem în pragul celui de-al doilea război din Crimeea şi, ca istoric, nu pot să fac această paralelă cu războiul de la mijlocul sec. XIX. Pentru că realităţile sunt identice: şi atunci în conflict erau Rusia şi puterile occidentale, la fel la mijloc era o prăpastie între civilizaţii şi acest clivaj cultural a jucat un rol important în declanşarea unui război, atunci, pe de o parte, între Anglia, Franţa, Regatul Sardiniei, Imperiul Otoman şi Rusia, pe de altă parte; şi atunci, a propos, a fost un prim război unde presa şi opinia publică au jucat un rol important, noile tehnologii manipulând opiniile publice din ambele tabere.

Diferenţa este că atunci puterile occidentale erau îngrijorate de extinderea Rusiei prin conceptul ei de pan-slavism, iar acum Rusia este îngrijorată de extinderea Occidentului şi, în plus, la mijloc este prinsă o ţară a cărei probleme de identitate şi de viitor sunt în mare parte afectate de această intrare de trupe ruse pe teritoriul ei.”

Europa Liberă: Dar vi se pare şi Dvs. „trasă la indigo” situaţia în jurul Ucrainei, cel puţin în comportamentul Federaţiei Ruse, după ceea ce s-a întâmplat acum 22 de ani şi s-a soldat cu separarea regiunii transnistrene?

Octavian Ţicu: „Cu siguranţă este acelaşi scenariu. Este al doilea caz, aş spune, pentru politica Rusiei în care sunt angrenaţi şi instrumentalizaţi etnicii ruşi în realizarea acestei strategii de politică externă şi, la fel ca în cazul transnistrean, ambele situaţii explică de ce Rusia nu a putut accepta o asemenea situaţie desfăşurate atunci în Republica Moldova şi acum în Ucraina: pentru că pe de o parte afecta integritatea a ceea ce Rusia consideră a fi „lumea rusă”, iar ambele regiuni ar constitui elemente ale nucleului rus legate economic, cultural şi istoric de acest nucleu, pentru că nu poate accepta crearea unui eventual cordon sanitar – o veşnică obsesie a ruşilor în condiţiile acestui sindrom al „cetăţii asediate” pe care l-au cultivat de secole.

În plus, eu cred că această situaţie din Ucraina, felul cum a evoluat crea şi creează foarte multe pericole pentru destabilizarea Rusiei în sine, în condiţiile acestui federalism extrem de fragil al federaţiei Ruse şi expus la multiple influenţe în eventualitatea unei pătrunderi a acestui instrumentariu occidental bazat pe statul de drept şi multe alte lucruri”

Europa Liberă: Unii experţi mai spun că dacă ar ceda, Rusia şi-ar pierde statutul acesta convenţional de „supraputere a lumii”. Este şi acesta un motiv esenţial sau nu neapărat?

Octavian Ţicu: „Nu neapărat. Rusia are multe alte instrumente. Sigur a fost pedalat foarte mult, de la Dzerjinski încoace, că Ucraina este indispensabilă pentru statutul de mare putere a Rusiei. Este importantă pentru că multe din elementele constitutive ale supremaţiei ruse sunt legate de Ucraina care este un fel de poartă de intrare spre occident.

Dar aici eu cred că este mai degrabă vorba despre două elemente importante care au jucat un rol esenţial şi în faptul că URSS şi-a conturat această zonă de influenţă în Europa de Est după al doilea război mondial şi a dorit crearea unui cordon, sau a unei zone de tranziţie în raport cu Occidentul care să ţină intact acest nucleu de influenţele occidentale, şi pe de altă parte să proiecteze o influenţă în raport cu acestea, o eventuală capacitate de destabilizare în această regiune, benefică pentru menţinerea sa din punct de vedere internaţional.”

Europa Liberă: ONU, NATO, UE, SUA - toate au avut reacţii. Le-as rezuma, simplu,în felul următor: indignare şi preîntâmpinarea că vor urma sancţiuni. Probabil au şi început aceste sancţiuni – ţările G7 au anunţat că nu vor mai merge la summit-ul G8 care urma să aibă loc în iunie la Soci. Tot vi s-au părut neconvingătoare şi slabe aceste voci în fata evenimentelor din Rusia, aşa cum le tratează unii în comentarii?

Octavian Ţicu: „Sunt reacţii care, eu cred, nu îngrijorează prea mult Rusia, pentru că la nivelul acestor decizii politice stau raţionamente deja calculate, astfel încât asemenea atitudini nu cred că pot deranja Rusia. Inclusiv presiunile economice, militare, izolarea internaţională etc. La cât de importantă este Crimeea şi raţionamentele menţinerii prezenţei ruse în această zonă, eu nu cred că aceste argumente pot conta.”

Europa Liberă: Nici un embargo la exportul de carburanţi, de exemplu, sau îngheţarea activelor Rusiei în Europa şi SUA?

Octavian Ţicu: „Mai degrabă ar afecta Occidentul în totalitate şi ar continua această criză. Rusia este o ţară imensă care are capacităţi şi posibilităţi de a supravieţui economic şi militar din mai multe puncte de vedere. Plus că dependenţa excesivă a Occidentului şi a acestui spaţiu de carburanţii Rusiei va duce la găsirea unei modalităţi de a evita aceste complicaţii. Nu aici este problema.

Istoria iarăşi ne aduce exemple în acest sens. Eu văd mai degrabă o situaţie identică cu, spre exemplu, ajunul celui de-al doilea război mondial şi dezmembrarea Cehoslovaciei care a urmat acelaşi model pe care Rusia îl face acum în Ucraina. Pentru că Hitler a instrumentalizat Regiunea Sudetă şi nemţii sudeţi în 1939 pentru a intra în Cehoslovacia, cu acordul Occidentului care a fost complice.

Este adevărat că acum reacţia este diferită, dar vreau să văd în ce măsură Marea Britanie şi SUA îşi vor onora angajamentul din memorandumul din 1994, din februarie, prin care au garantat integritatea teritorială a Ucrainei.”

Europa Liberă: A propos de acest memorandum, dle Ţicu. Ce ar însemna dacă ar fi pus în aplicare?

Octavian Ţicu: „Punerea lui în aplicare ar însemna angajament militar al Marii Britanii şi al SUA de partea Ucrainei împotriva Rusiei.”

Europa Liberă: Vă puteţi imagina o angajare militara a Occidentului, iată, în Ucraina contra Rusiei?

Octavian Ţicu: „Sigur că îmi pot imagina, aşa cum a fost posibilă angajarea Franţei şi Marii Britanii atunci când Germania a atacat Polonia. A fost un angajament internaţional, pe care marile puteri şi l-au asumat atunci, deşi a fost un război straniu, dar eu văd deja încercări de interpretare a acestui acord care este, aşa cum am văzut şi din interpretările internaţionale, pasibil de a fi interpretat, fiind considerat mai degrabă un acord diplomatic şi nu un tratat propriu-zis. Dar el este încadrat în crearea acestui context de suveranitate şi de drept internaţional. ”

Europa Liberă: Vreţi să spuneţi că dacă articolul 5 al Cartei NATO nu poate fi invocat, că aşa se crede – că nu se poate invoca acum pentru o angajare militară NATO în Ucraina, ar putea fi invocat Memorandumul de la Budapesta?

Octavian Ţicu: „Da. Memorandumul de la Budapesta este instrumentul care obligă atât SUA, cât şi Marea Britanie. Este o chestiune de principiu pe de o parte, dar şi de obligaţii externe, dincolo de multe alte lucruri care ar determina o reacţia a comunităţii internaţionale, inclusiv a UNO care are şi instrumente de creare a unei coaliţii de stat aşa cum s-a realizat şi în cazul Kuwaitului: atunci când s-a încălcat suveranitatea Kuwaitului, s-a creat o armată multinaţională, în jur de 500 de mii de soldaţi, majoritatea desigur erau americani, dar acolo interesele americanilor erau altele. Nu ştiu în ce măsură sunt gata statele occidentale să-şi asume acum un conflict direct cu Rusia.”

Europa Liberă: Vom trăi şi vom vedea. Rusia totuşi e membră a OSCE, menbră a ONU, a Consiliul de Securitate. De ce există totuşi aşa o senzaţie că nimic nu contează decât voinţa Rusiei, ca va fi aşa cum va vrea ea?

Octavian Ţicu: „Pentru că trăim într-o lume în care realismul politic domină sistemul internaţional. Au făcut-o şi americanii în alte circumstanţe. Trebuie să conştientizăm acest lucru când concepem sistemul internaţional la nivel de organizare. Realismul politic domină de cele mai multe ori atunci când fragilitatea instrumentelor nu este întreţinută de angajarea marilor puteri, în primul rând a SUA care până la ora actuală au fost după câte se pare în spatele instrumentalizării organizaţiilor internaţionale.

Ce trebuie să înţelegem noi din această lecţie este că Republica Moldova se află în faţa a două scenarii extrem de complicate: primul e eventualitatea dezmembrării Ucrainei, care ar însemna pentru R. Moldova că ne aflăm în faţa unui pericol absolut nepregătiţi, pentru că cei 22 de ani de independenţă, cu regret, nu au învăţat nimic [cei din] clasa politică în privinţa organizării şi structurării militare şi a principiilor de securitate; iar în al doilea rând această posibilitate pentru noi ar putea fi pasibilă cu implicarea României, pentru că eventualitatea punerii Republicii Moldova în situaţia de a fi înglobată în sfera de influenţă rusă ar duce la implicarea României în necesitatea apărării etnicilor români şi a cetăţenilor care ar duce, aici este cazul, la activarea articolului 5 din carta NATO, care ar implica România şi, eventual, NATO într-un conflict cu Rusia din cauza Republicii Moldova. ”

Interviul dimineții cu istoricul Octavian Țîcu