Parlamentul a dezbătut o inițiativă de reglementare mai severă a interceptărilor telefonice

Deputații liberal-democrați cer sprijinul colegilor democrați din coaliția de guvernare pentru introducerea unor reguli mai stricte la interceptarea convorbirilor telefonice, după scurgerea în presă a mai multor înregistrări sensibile. Vorbind astăzi la ședința Parlamentului, liderul fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț a spus că abuzurile trebuie prevenite. „Prin scurgeri dirijate de informație se pomenesc în spațiul public diferite convorbiri în care figurează și persoane care nu au nici o atribuție la anumite cauze penală, însă aceste persoane sunt lezate”.
Un vot pe marginea inițiative este așteptat mâine. Dezbaterea are loc la mai puțin de o săptămână după apariția unei înregistrări care ar fi fost făcută de procurorii anticorupție și care ar incrimina un deputat liberal-reformator în dosarul tentativei de mituire a parlamentarilor.