Vicepremierul și ministrul economiei despre locuri de muncă și dezvoltare economică în Moldova.
Valeriu Lazăr: „La capitolul nivelul de satisfacție a oamenilor vizavi de locurile de muncă, vizavi de salarii, vizavi de alte beneficii, să zic așa, de ordin economic sau social, niciodată calificativul nu va fi unul foarte bun pentru oricare guvernare, nu este valabil doar pentru Republica Moldova. Pentru noi este foarte important să realizăm tot ce ne stă în puteri, ca să creăm condițiile necesare pentru ca aceste locuri de muncă să apară. Este prima dată când în programul de guvernare, una din primele priorități este crearea locurilor de muncă. Problema este și mai complicată pentru Republica Moldova pentru că oamenii au nevoie nu doar de locuri de muncă, dar au nevoie de un loc de muncă stabil și, cel mai important, să li se ofere un salariu competitiv, fiindcă putem să discutăm foarte mult de ce pleacă oamenii. Pleacă oamenii, în primul rând, de aceea că salariul, pe care îl primesc aici, nu este unul competitiv, în raport cu necesitățile lor și în raport cu salariile pe care pot să le primească în afară. De aceea, obiectivul nostru acesta este. Dar aceasta ce înseamnă? Locuri de muncă nu creează guvernul.”
Europa Liberă: Guvernul trebuie să creeze condiții favorabile pentru atragerea investițiilor.
Europa Liberă: Multe dintre condițiile pe care le enumerați dumneavoastră sunt scoase în prim-plan de investitori, atunci când încep să se confrunte cu un șir întreg de probleme.
Valeriu Lazăr: „Ei le scot absolut legitim în prim-plan, dar, dacă vă uitați atent ce face guvernul și ce găsiți pe linia de priorități a guvernului, tot aceasta găsiți. Ce ne propunem noi să facem? Reformă regulatorie ca să scoatem barierele administrative în plus pentru mediul de afaceri. Ne propunem să reformăm justiția, să venim cu programe de suport pentru cei care produc. Anul acesta, la propunerea noastră, Parlamentul a aprobat câteva lucruri foarte importante. Întreprinderile reclamau că nu li se deduc cheltuielile pentru pregătirea profesională a cadrelor, practic integral. Acum legea permite o cheltuială a unei întreprinderi, ca să își pregătească oamenii, se deduce în baza fiscală. Noi spuneam că întreprinderile au problema ca să angajeze oameni nu din localitatea unde ei activează, în satele din împrejurimi. Nu erau deductibile cheltuielile de transport, pentru alimentație. Gata, am făcut-o. Adică nu doar pe lista de așteptări ale oamenilor de afaceri, dar și pe lista de prioritățile ale guvernului se găsesc aceleași probleme. Și, de aceea, pas cu pas, practic le rezolvă. Nu le-am rezolvat pe toate, dar toate sunt în proces. Adică nimic nu e uitat, nimic nu e ignorat.”
Europa Liberă: Și atunci de ce în mediul rural lumea plânge că nu are loc de muncă?
Europa Liberă: După patru ani de guvernare, ziceți tot „trebuie”.
Valeriu Lazăr: „Nu. Noi asta facem. Poate nu am avut o privire per ansamblu, pe care spunem că deja o avem. Ministerul Agriculturii făcea ceva, Ministerul Economiei făcea ceva, Ministerul Transporturilor, la fel, fiindcă noi toți facem dezvoltare rurală. Programul PARE 1+1, sută la sută din mijloacele acestui program au mers în sate. Adică criteriul de eligibilitate acesta este: afacerea să fie în spațiul rural.”
Europa Liberă: Și credeți că remitențele au dezvoltat comunitățile, din moment ce satele mai rămân a fi sărace?
Europa Liberă: Dar aceasta nu se întâmplă la Cahul, la Edineț.
Valeriu Lazăr: „Încă nu se întâmplă. Și deloc întâmplător, eu mi-am propus în fiecare raion să avem, cel puțin, un parc industrial, să avem o platformă industrială care oferă, să zicem, o mie de locuri de muncă. Avem șase parcuri industriale, avem șase zone economice libere, eu vreau să vă zic că, cel puțin, vreo douăzeci-treizeci de mii de locuri de muncă sunt, de fapt, după acest model.”
Europa Liberă: Dar aveți răspuns la întrebarea cine are astăzi grijă de dezvoltarea rurală, din moment ce atât Ministerul Economiei, cât și Ministerul Agriculturii trag jăratic la turta lor?
Valeriu Lazăr: „A trage jăratic înseamnă a-ți trage responsabilitate. Nu există absolut niciun conflict. Conflictul, cred că, este în mintea celor care vor să bage conflicte. Sunt acțiuni complementare. Dezvoltarea rurală e o sarcină intersectorială. Domnul ministru Bumacov, într-adevăr, este principalul responsabil. De ce? Pentru că vrem noi, nu vrem, oamenii de la sate, în primul și în primul rând, nivelul lor de viață depinde de sectorul agroalimentar. Ei au terenul, alt potențial nu au. De aceea, în mod firesc, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare este principalul responsabil. Tradițional, oamenii de la sate, în primul rând, se ocupă de agricultură. Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, are aceeași sarcină, fiindcă el trebuie să dezvolte, în spațiul rural, întreprinderile mici și mijlocii. Cei care nu fac agricultură, fac mici industrii.”
Europa Liberă: Infrastructura satului cine o dezvoltă, domnule Lazăr?