Premierul Iațeniuk spune că disputa Ucrainei cu Rusia a intrat într-o „fază militară”

Premierul Ucrainei, Arseni Iațeniuk a declarat că disputa țării sale cu Rusia a intrat într-o „fază militară”, acuzând militarii ruși din Crimeea anexată că ar fi tras în cei ucraineni și comis „o crimă de război”.

Purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Vladislav Selezniov, a declarat agenției Reuters că „forțe necunoscute, echipate complet și cu fețele acoperite” au atacat o bază de lângă Simferopol, un militar ucrainean fiind ucis și un ofițer rănit.

Incidentul are loc la câteva ore după ce președintele rus, Vladimir Putin a semnat la Moscova tratatele de anexare a peninsulei ucrainene Crimeea și orașului Sevastopol pentru a deveni entități ale Federației Ruse.