Rusia oferă o versiune a schimbului de focuri de marți de la Simferopol soldată cu moartea unui soldat ucrainean și a unuia cazah

Postul de televiziune „Rusia 24” a difuzat astăzi o declarație a Nataliei Poklonskaia, prezentată drept „procuror din Crimeea”, în care este descris incidentul violent petrecut marți și soldat cu moartea unui militar ucrainean la Simferopol. Potrivit declarației, împușcăturile s-ar fi produs „simultan, din partea trupelor ucrainene și a forțelor de auto-apărare [ruse]. Ambele părți au suferit pierderi. Un cazah din forțele de apărare a fost ucis, iar un altul rănit. La fel și în cazul unității militare, un soldat ucrainean a fost ucis, iar un altul rănit”.