Valorile noastre par să nu mai aibă aceeaşi forţă de atracţie, euroscepticii câştigă teren iar fractura dintre Europa şi Rusia se adânceşte.
Mai multe lucruri m-au frapat – nu numai pe mine, desigur – în ce priveşte recentele evenimente din Crimeea.
Mă voi opri la două dintre ele.
E vorba, mai întâi, de votul copleşitor în favoarea integrării în Federaţia Rusă.
Ştiu bine că votanţii s-au recrutat dintre rusofoni, dar mă gândeam că măcar parte din ei ar fi avut în vedere rămânerea într-o Ucraină care, în perspectivă, s-ar fi ataşat Uniunii Europene.
Credeam, aşadar, că instinctului naţionalist i s-ar fi putut opune opţiunea pentru un proiect european, chiar dacă mai îndepărtat şi, bineînţeles, implicând solidaritate şi eforturi susţinute.
Or, ruşii din Crimeea au ales calea cea mai facilă şi au întors spatele Europei.
Ceea ce s-a întâmplat în Crimeea trebuie să fie un subiect de reflecţie şi un avertisment pentru toţi europenii.
Iată că valorile noastre par să nu mai aibă aceeaşi forţă de atracţie, euroscepticii câştigă teren iar fractura dintre Europa şi Rusia se adânceşte.
Alexandru Călinescu
Mi-au dat frisoane, apoi, atât discursul lui Vladimir Putin cât şi cadrul în care el a fost rostit: o punere în scena somptuoasă şi figuranţi care îşi jucau cu convingere rolurile.Mulţi dintre deputaţii pe care se opreau camerele de televiziune îmi aduceau aminte de membrii Marii Adunări Naţionale din România de dinainte de 1989.
M-am întrebat, de asemenea, văzând cum toţi deputaţii aplaudă la unison, cum se ridică în picioare ca să marcheze punctele tari din discursul şefului statului, dacă în Parlamentul rus există, totuşi, vreun partid sau vreo grupare de opoziţie şi dacă într-adevăr toată lumea consideră anexarea Crimeii drept un act legitim, firesc, care ar fi trebuit de fapt să se întâmple de multă vreme.
Pentru că acesta a fost mesajul lui Vladimir Putin: pe de o parte, glorificarea Rusiei, pe de alta – stigmatizarea Statelor Unite şi a Europei.
Retorica discursului său ne trimite la clişeele în circulaţie pe vremea lui Hruşciov şi a lui Brejnev: Rusia care doreşte pacea, prietenia, însă este ameninţată de americanii cei răi şi de europenii care ascultă de ordinele Washingtonului.
Nu trebuie să ne mirăm însă de reapariţia acestor clişee.
Alături de Putin, foarte mulţi ruşi (cu siguranţă şi cei din Crimeea) au nostalgia Uniunii Sovietice şi a statutului ei de mare putere mondială.
Să nu uităm că Putin însuşi a spus că destrămarea Uniunii Sovietice a reprezentat cel mai mare dezastru al secolului XX.
O afirmaţie care nouă ni se pare cinică dar care arată, o dată în plus, că cele peste şapte decenii de comunism au lăsat urme adânci.