Forumul Public „Parteneriat pentru o Moldovă incluzivă și prosperă: Femeile Contează!”
Discriminarea femeilor, moştenirea cea mai grea preluată de puterea actuală urma să se reducă după adoptarea şi revizuirea în ultimii ani a câtorva acte legislative, între care Legea cu privire la asigurarea egalităţii sau cea privind combaterea violenţei domestice.
Realitatea arată însă că drepturile femeilor continuă să fie încălcate mult prea frecvent. Iată de ce societatea caută modalităţi de a se asigura, într-un an electoral, că formaţiunile poltice ştiu ce au de făcut, ca să recupereze starea de lucruri.
Problemele enunţate de femei s-au constituit întro listă lungă, însă cele ce afectează grupuri mai mari ţin de discriminarea pe motiv de vârstă, lipsa serviciilor pentru reabilitarea sănătăţii bătrânilor, violenţa domestică şi accesul la studii şi la muncă pentru femeile cu dizabilităţi şi cele de etnie romă.
Femeile în etate le-au spus, bunăoară, reprezentanilor partidelor că pensia foarte mică nu le ajunge nici măcar pentru strictul necesar.
Problemele femeilor rome au fost evocate atât de reprezentantele organizaţiilor de femei, cât şi de o formaţiune politică a romilor constituită recent tocmai pentru a le apăra drepturile. Drepturile femeilor vor fi prioritare pe agenda formaţiunii, ne-a dat asigurări
Partidele, la rândul lor, s-au întrecut la promisiuni: cele de la guvernare – să vină cu propuneri de moficiare a legislaţiei pentru a asigura drepturi mai largi femeior, iar cele rămase în afara legisltivului: să facă loc în programele electorale pentru mai multe angajamente în favoarea femeilor. Şi unii şi alţii însă au fost de acord să promoveze mai multe femei pe listele electorale, la funcţii de conducere atât în partid, cât şi în administraţia publică.
Partidul Liberal, pe listele căruia se află şi primarul capitalei, s-a angajat, între altele, să facilizete accesibilitatea persoanelor cu dizabilităţi în instituţiile publice şi, totodată, să instruiască medicii pentru a acorda asistenţă şi consultanţă calificată femeilor cu dizabilităţi, inclusiv atunci când se hotărăsc să devină mame.
Deputata liberală Corina Fusu: „Ne asumăm, de asemenea, la nivel muncipal, să asigurăm necesităţile persoanelor cu abilităţi speciale. Este vorba de accesul în clinicile municipale, centrele de familie, alte instituţii publice. Ne angajăm să instruim medicii ca să cunoască nevoile femeilior cu nevoi speciale”.
Rapoartele oficiale şi ale organizaţiilor internaţionale arată că în R.Moldova femeile sunt dezavantajate în raport cu bărbaţii. Ele sunt mai prost plătite, radicând salarii cu 23 la sută mai mici decât bărbaţii, mai slab reprezentate pe piaţa muncii, cele mai vulnerabile în faţa sărăciei, cele mai expuse violenţei domestice şi subreprezentate în politică, în administraţia publică şi în mediul de afaceri.