Securitate energetică pentru Europa

Uniunea Europeană şi Statele Unite au discutat măsuri de a asigura pe termen mediu şi lung securitatea energetică a ţărilor din UE şi a celor mai „vulnerabili vecini”, Ucraina şi Moldova, pe fundalul actualei crize dintre Rusia şi Ucraina. Vorbind la Bruxelles, alături de secretarul de stat american John Kerry, şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton a precizat că ultimele evenimente au dat „o urgenţă deosebită discuţiilor despre securitatea energetică, nu numai în Ucraina, dar în toată Europa. Iar pentru asta este nevoie de o cooperare trans-atlantică intensă”. La rândul său, secretarul de stat american John Kerry a criticat Rusia că foloseşte energia drept armă politică.
Gazprom a anunţat deja ieri că a anulat reducerea cu o treime a preţului la gazele livrate Ucrainei, care fusese negociată anul trecut în decembrie de preşedinţii Victor Ianukovici şi Vladimir Putin.