„În acalmia nopţii plesneau faşele mugurilor cireşului!”

Vitalie Răileanu s-a născut la 25 martie 1959, satul Soloneţ, jud. Soroca, într-o familie de intelectuali. A absolvit, în 1986, Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova. Studii de doctorat (1992–1995). Cercetător ştiinţific al Institutului de Filologie al Academiei de ştiinţe din Moldova. Critic şi istoric literar. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Director al Bibliotecii „Onisifor Ghibu”.

Luni

UCRAINA E ÎN FLĂCĂRI…

Am venit prea devreme la serviciu. Este ora 6:45. Am pe masa de lucru un roman citit de ceva timp cu foarte multe notiţe lăsate pe pagini, de mine, dar… nu pot scrie despre acest conţinut atât de confesiv. Mie nu-mi plac confesiunile. În cazul acesta omul devine mic de tot, se asigură cu nişte cuvinte reci, cu comentarii şi atunci narează într-un jurnal ţinut fără ordine.

Plecând de la ideea că lectura confirmă să fie una dintre valorile pozitive ale vieţii, cartea este cea care proiectează o lumină aparte asupra lumii, iar tentativa sintetizării unor gânduri, meditaţii, puncte de vedere, ar trebui să justifice acest act cultural. Pe când confesiunile…

Marţi

UCRAINA E ÎN FLĂCĂRI…

Bunica mea zicea că ziua de marţi este o zi de năpastă. N-am înţeles-o nici atunci şi nici acum nu găsesc o explicaţie. Eu o constat mai degrabă-obişnuită. Dihotomic vorbind, interesul fiecărui individ poate fi dirijat spre orice. Spre carte – de exemplu! Cartea ca obiect – cu realizarea tehnică şi artistică, – dar mai ales spre faptul că aceasta prezintă semne, cuvinte, idei, sensuri, spirit, ceea ce este foarte important…

Astăzi aştept să-mi vină, de la Iaşi, un volum de versuri. Ştiu că mulţi colegi mă vor privi cu ochi păgâni, deoarece unii se consideră congelaţi în spaţiul poeziei şi îşi zic optzecişti, nouăzecişti,… - işti. Constantin Noica susţinea în maniera-i cunoscută: „Cartea este o limitaţie care nu limitează”.

Miercuri

UCRAINA E ÎN FLĂCĂRI…

N-am dormit. Stau şi-mi reculeg notiţele făcute în această noapte foarte liniştită. Geamurile de la balconul casei mele dau spre un cireş ce şi-a ridicat crengile până la pervaz. Auzul meu se acordase pe o lungime de undă a unui sunet neobişnuit. Mi se păru că aud cum cad picături de ploaie. Dar noaptea era atât de senină, încât îmi amintise-mi de frumoasele, deosebitele nopţi din oceanul Atlantic, la doar 9º de Ecuator, unde vizibilitatea şi liniştea e perfectă. Aici, lângă geamul de la balcon, se petrecea altă magie… În acalmia nopţii plesneau faşele mugurilor cireşului! Acest pom, din curtea noastră, înfloreşte mai devreme decât abricoşii… Până la zilele Lumii-poveştilor, până când vor înflori şi alţi copaci, au rămas ore numărate. În această noapte am ascultat cum se nasc florile de cireş…

În această noapte nici nu mi-a fost somn…

Joi

UCRAINA E ÎN FLĂCĂRI…

Ora 7:12. M-a telefonat maiestrul Vladimir Beşleagă. Cu o lună

Vladimir Beșleagă la lansarea ultimei sale cărți la Strășeni

de zile în urmă, i-am făcut o invitaţie să vină la un dialog cu cititorii Bibliotecii „Onisifor Ghibu”. Mi-a promis că vine, doar cu o singură condiţie! Cei prezenţi să-i citească romanul „Zbor frânt”, reapărut, recent, la editura Cartier (ediţia a VIII-a definitivă).

Surpriza a fost una deosebită. Studenţii mei de la Facultăţile – Litere, Jurnalism şi Știinţe ale comunicării i-au demonstrat scriitorului invitat că romanele dumisale constituie şi în continuare un instrument de cunoaştere de cea mai mare eficacitate, adăugând spectacolului imaginar tentaţia explorării în adâncime. Romanele dumisale nu sunt divertismente, ci forme oarecum ceremoniale de a dialoga, modalitate prin care omul se pune mai viu în raport cu timpul, cu istoria, cu sine. Ca instrument de cultură, de cunoaştere, de modelare, cartea reprezintă şi pentru cititorul acestui început de Mileniu trei avantajul de a fi un partener permanent, în propria-ţi viaţă.

Romanele lui Vladimir Beşleagă, se constituie din mărturisiri, documente, fapte care vorbesc de unitatea şi diversitatea omenescului; pagina însufleţită de cititor confirmă putinţa trăirii interioare – imaginare deci, pe toate meridianele şi de-a lungul întregii vieţi.

Pe final, maiestrul Vladimir Beşleagă, s-a autoinvitat la o nouă întrevedere cu cititorii Bibliotecii „Onisifor Gghibu”. Mă bucură foarte mult vivacitatea acestui remarcabil Om de cultură.

Vineri

UCRAINA E ÎN FLĂCĂRI…

Ziua de astăzi a început cu ora nopţii – 1:06. Mi-au rămas de citit încă două pagini din Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade, şi-mi este foarte trist… Eu mă despart foarte anevoios de cărţile bune, de fapt, nu mă despart, ci le las, cu regret, le părăsesc pentru un timp. Probabil m-am molipsit incurabil de patima lecturii, de puterea suferinţei cuvântului. Textul se scrie, dar cum ar rămâne el dacă nu s-ar răsfrânge în infinitul sufletului ascultător al cititorului. „Autohtoni ai cărţii dar şi autonomi”, spunea Jaques Derrida.

Scriitura ca pasiune a originii, se zice, însăşi originea e susceptibilă de a fi scrisă. E problema scriitorului, dar ce se întâmplă cu cititorul? Lectura se vede, se simte, continuă, inedită şi repetată, imprevizibilă şi descoperitoare.

Când se poate citi „o carte în carte, o origine în origine, un centru în centru” înseamnă, fără îndoială, o trecere prin excentricitatea negativă. Să fie el mulţumit! El vrea mai mult, vrea ospitalitatea seducerii, precum cartea într-un labirint… El este Măria sa Cititorul!