Marea Britanie, Polonia și Suedia vor propune UE să trimită o misiune civilă în Ucraina

Marea Britanie, Polonia și Suedia vor propune Uniunii Europene să trimită o misiune civilă în Ucraina în cadrul politicii de securitate și apărare comună (CSDP). Un document pregătit pentru următoarea reuniune a miniștrilor europeni de externe de pe 14 aprilie și văzut de corespondentul Europei Libere la Bruxelles spune că misiunea ar trebui lansată până în iunie, iar o echipă nucleu ar trebui trimisă la Kiev cât mai grabnic. Documentul mai spune că misiunea ar trebuie să se axeze pe întărirea instituțiilor de stat și sprijinirea sistemului de poliție și justiție. Uniunea Europeană are deja misiuni civile în Georgia și Kosovo în cadrul CSDP.