Pe urmele unor imagini de arhivă ale Bucureștiului demolat

Un celebru compozitor rus, Serghei Prokofiev, în trecere prin capitala României, nota în Jurnalul său, la 5 februarie 1915, că „Bucureștiul se auto-denumește un mic Paris” pentru a adăuga imediat că este vorba despre „o grosolană exagerare, deoarece multe din străzile sale sînt cu totul nedemne de acest nume, chiar dacă unele dintre ele sînt într-adevăr pitorești, cu magazine acceptabile și străzi cu arbori aliniați à la Paris.”

Declarîndu-se pasionat să vadă întotdeuna un oraș nou, Prokofiev, instalat în ceea ce numea „un foarte elegant hotel, Athené[e] Palace”, ieșea după prînz pentru o nouă plimbare și trăgea concluzia că orașul i se pare „plăcut, dar încă departe de a fi un ‘mini-Paris’”.

Șablonul „micului Paris” nu era nici nou - fusese utilizat încă de la mijlocul secolului al XIX-lea - și nici nu avea să dispară curînd; este folosit în continuare și astăzi, oricît de obosită și neconformă vreunei realități este imaginea, ce pare să-și fi avut originea, mai curînd decît într-o realitate arhitectonică, într-una, s-a spus, de aspirație spirituală, intelectuală.


Dacă Bucureștiul și-a avut personalitatea și farmecul său indiscutabil, atît prin arhitectura sa balcanică, în mare parte, cît și prin conexiunile sale spirituale cu Occidentul latin pînă la cel de-al doilea război mondial, orașul a devenit și a rămas pînă astăzi întîi pradă unor oameni politici lipsiți de cea mai elementară cultură și respect pentru trecut, apoi, după 1989, a unora noi îmbogățiți, lipsiți de orice scrupule, pentru a nu mai vorbi de gust sau respect pentru ceea ce s-a mai păstrat din vechea tramă urbanistică.

Revenit la conducerea Ministerului Culturii, Kelemen Hunor declara zilele trecute la Radio România Cultural că în anul în curs „nu există bani pentru arheologie”, că singurele clădiri la care se va lucra pentru restaurare [în București] sînt Opera Română și Teatrul Național, cărora li s-ar putea adaugă așa-numite „proiecte în pregătire pentru Muzeul Enescu, pentru Centrul Kalinderu...”.

După spusele ministrului „subfinanțarea a devenit foarte, foarte cronică”, despre Programul Național de Restaurare „nu trebuie să avem iluzii”, nu poate fi vorba de intervențiile urgente cerute de starea clădirii Muzeului Țăranului Român, în „bugetul Ministerului Culturii nu este prevăzută nici o sumă pentru proiecte culturale”.

Ministrul, care spunea că „nu vrea să critice pe nimeni” pentru această stare a lucrurilor, accepta că Opera Națională ce se restaurează este o construcție „nu prea frumoasă din punct de vedere estetic”! Și cine l-ar putea contrazice pe tema acelei clădiri de gust proletcultist stalinist, înălțată în grabă pentru Festivalul Tineretului din 1953?...

Generațiile născute după 1970, crescute la umbra astăzi a Palatului Parlamentului, nu numai că nu au cunoscut farmecul Bucureștiului de început de veac, dar au fost în mare parte intoxicate de propaganda ceaușistă și post-1989.

Cum amintesc autorii unui admirabil volum, „București

Clădire odinioară din Intrarea Libertății Nr. 3, demolată (Source: „Demolished Bucharest”, 2013)

demolat. Arhive neoficiale de imagine 1985”, tipărit sub egida Fundației Ines, regimul comunist din România în forma sa totalitară „a curmat evoluția sănătoasă a orașului”, distrugînd enorm din țesutul urban istoric și „afectînd în multe alte moduri ceea ce nu a demolat” sub pretextul „decrepitudinii, insalubrității, a nonvalorii istorice și patrimoniale”.

Acest tip de argumente sînt utilizate și astăzi, cînd, pentru a-i

Clădire reședință de pe Strada Izvor Nr. 23, demolată (Source: „Demolished Bucharest”, 2013)

cita din nou pe Șerban Bonciocat, Hanna Derer și Corina Popa, „metodele și tehnicile invazive de ruinare dirijată sunt cvasi-similare și, în absența unei viziuni urbanistice coerente și amănunțit documentate, permit perpetuare hibridizărilor, distorisiunilor sau chiar fracturilor țesutului urban, cu pierderi incalculabile aferente.”

O atitudine de inconștiență și, în ultimă instanță, de crimă culturală, ce afectează nu numai Bucureștiul, capitala României, dar, prin extensie se poate spune, și Chișinăul, capitala Moldovei de dincolo de Prut.

*Șerban Bonciocat, Hanna Derer, Corina Popa, București Demolat. Arhive neoficiale de imagine 1985/Bucharest Demolished. Unofficial Archives Images 1985. Fundația Ines: [București], 2013. 207 p. ill.