„Politicienii pot să unească societatea. Şi pot să o dezbine tot politicienii”

Tensiunile din satul Doroțcaia, de pe malul stâng al Nistrului, s-au potolit, se pare, după ce mai mulți membri ai guvernului de la Chișinău au discutat cu locuitorii de aici. Spiritele s-au încins, după ce un grup de localnici venise cu ideea ca satul să treacă în subordonarea administrației de la Tiraspol, mai ales, din rațiuni de ordin practic și anume accesul liber la pământurile amplasate dincolo de șoseaua Dubăsari-Tiraspol, produse alimentare care pot fi cumpărate mult mai ieftin, pensii mai mari și tarife mai mici la serviciile comunale.

La acest sfârșit de săptămână, am ajuns cu microfonul Europei Libere la oamenii de aici. Sătenii de la Doroțcaia au păreri împărțite, atunci când îi întrebi despre politicile promovate de autoritățile statului. Mulți spun că se simt uitați și neajutorați, unii cer pensii mai mari, iar alții vor trecerea localității în componența regiunii secesioniste transnistrene.

La Doroțcaia

– „Lumea, fiecare care şi cum doreşte aşa se duce. Care vrea la Evropa, care vrea la Rusia, care şi încotro. Şi oamenii nu fac politică, oamenii trăiesc cu nevoile lor. De ce a fost războiul din 1992? Fiindcă politicanţii au făcut-o. Oamenii din Tiraspol erau în Parlament atunci, s-a prins a bate Parlamentul. Noi nu i-am chemat să ne ucidă. În satul nostru tare greu a fost. Au fost multe case distruse, oameni ucişi.”

Europa Liberă: Şi acel război din 1992 mai rămâne a fi o rană sângerândă?

– „Da. Mă duc în casă şi, când aud ceva trăsnind, mă tem, copiii se tem.”

Europa Liberă: Şi acum vreţi un referendum care să decidă încotro Doroţcaia?

– „Oamenii vor. Dacă au zis că nu şi nu, ce vom face, noi suntem prostime, şi altceva nimic. Nu conducem noi cu acestea.”

– „Este greu cu banul şi totul este scump.”

Europa Liberă: Dar înainte nu era mai greu? A fost foamete, a fost război.

– „A fost foamete, biata mama mea, Dumnezeu să o ierte, a primit pensie de douăsprezece ruble şi cu douăsprezece ruble şi a murit, nu ştiu cum făcea, dar îi ajungea. Pâinea era ieftină şi nu am tras foame mare.”

Europa Liberă: Cine este vinovat că astăzi lumea trăieşte greu?

– „Parlamentul, cine poate să fie vinovat? Acei de sus? Noi nu suntem vinovaţi.”

– „La noi este conflictul fiindcă toate pământurile noastre sunt după graniţa pmr-ului. Şi oamenii nu pot prelucra pământurile.”

– „Pământurile noastre sunt toate după traseu.”

Europa Liberă: Şi mergeţi acolo?

– „Nu ne permit acum. Dacă nu se împacă domnul Carpov cu doamna Ştanski, ce va fi?”

Europa Liberă: Am auzit-o pe doamna Ştanski care zicea că aveţi acces la pământuri.

– „Nu avem.”

Europa Liberă: Cine nu vă dă voie să treceţi?

– „pmr-ul.”

Europa Liberă: De ce nu vă permit să ajungeţi la pământurile voastre?

– „Pământul în pmr se numără.”

– „Şi uitaţi-vă, acum, să scoatem caprele, vacile, noi nu avem voie. Cum aşa?”

Europa Liberă: Văd că începeţi să plângeţi...

– „Da. Pentru că mi-e jale de pământ.”

– „Cum Doroţcaia să trăiască acum fără pământ?”

– „Spun că e pământul lor, pământul Prindnestroviei.”

Europa Liberă: Dar nu e din moşi-strămoşi lăsat pământul pentru dumneavoastră?

– „Din moşi-strămoşi a fost edinaya Moldova. Dar acum, iată, s-au despărţit.”

– „Eu aş spune să fie Dubăsarschi raion, cum am fost odată.”

– „Miliţia este în Ustia, bolniţa – în Criuleni, bancul – în Cocieri, toţi aceştia – în Coşniţa, dar noi ne numărăm în raionul Dubăsari. Cum se primeşte acesta?”

Europa Liberă: Este adevărat, lumea aici se ceartă cine este cu Tiraspolul, cine este cu Chişinăul?

– „Parcă nu, dar este vorbă.”

Europa Liberă: Şi unde ar fi mai bine?

– „Cu cine am mai fost cu acela să mai fim. Cu Chişinăul am fost, până acum.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aveţi o experienţă de viaţă. Ce sfat le-aţi da celor care conduc astăzi?

– „Nu ştim. Ei ştiu. Nu hotărăşte o babă alde mine.”

Europa Liberă: Păi, dumneavoastră mergeţi şi daţi votul când sunt alegerile.

– „Apoi vom mai vedea când vor fi, vom alege sau nu.”

Europa Liberă: Ce viitor trebuie să aibă satul Doroţcaia şi Republica Moldova?

– „Nu ştiu. Dacă ar da Dumnezeu să ne dea câte ceva bani, măcar aceştia să nu ni-i şteargă.”

Europa Liberă: Câţi bani ar trebui unui om astăzi ca să zică că are o viaţă bună?

– „Câţi vor da, totuna nu te vei sătura. Eu am lucrat 25 de ani numai la fermă şi am pensie de 1400 de lei. Când îmi ajung, când nu.”

Europa Liberă: Cine vă mai ajută?

– „Dumnezeu. Numai sănătate să avem, altcineva cine să ne ajute?”

– „Noi am tăcut 22 de ani, vă spun sincer. Şi acum ni s-a rupt, nu mai putem terpi şi tot te jignesc.”

– „Noi parcă suntem ai nimănui...”

Europa Liberă: În cine aveţi încredere azi?

– „În Dumnezeu. Numai dacă Dumnezeu ar vrea să facă ceva cu noi. Nu ştiu ce va fi.”

Europa Liberă: Şi rămâneţi doar cu nădejdea la cel de sus?

– „Numai la Dumnezeu, la alţii nu. Dreptate nu-i.”

Europa Liberă: Şi lumea acum este nostalgică după USSS?

– „Cam aşa. Omul ştie că atunci a avut de lucru, a primit capica şi a putut să crească şi un porc, şi alte animale, dar acum... Cu 200 kg de grâu ce să fac? Să le dau la porc sau să le mănânc eu?”

Europa Liberă: Dar URSS nu mai poate fi.

– „Poate să se întoarcă. Încet-încet, mi se pare, înspre aceea şi mergem.”

Europa Liberă: Despre Uniunea Europeană discutați?

– „Nu am nimic cu Uniunea Europeană. Eu în Europa n-am să mă duc cu 1000 de lei, aceasta este clar ca buna ziua. Sunt mulţumită că am doi băieţi în Rusia şi îmi trimit câte o capică şi ies din iarnă. Ei acolo trăiesc şi îmi trimit şi mie câte puţin. De la noi din sat mulţi sunt duşi în Rusia la lucru. Se duc pe trei luni de zile, lucrează, primesc capica, vin acasă, îşi construiesc case. Care poate, dar care nu poate – oase roade.”

Europa Liberă: Această scindare, această divizare este foarte pronunţată, cei care vor să rămână în componenţa Republicii Moldova, cei care se gândesc totuşi să meargă cu Tiraspolul. Cât de mult vă încurcă aceasta?

– „Încurcă. Pentru că noi, în loc să mergem înainte, să lucrăm, stăm şi discutăm ceea ce nu este în folosul nostru, noi pierdem ce e al nostru. Noi trebuie cât de repede să ne orientăm şi să zicem că am mărit pensia, am mărit leafa şi, uitaţi-vă, am ridicat o economie în sat, uitaţi-vă, am îmbunătăţit un câmp, am semănat în plus o cultură oarecare, am sădit o livadă, o vie. Eu aceasta văd. Dar cu o răzbunare şi toate aceste prostii eu le socot că nu mergem încotro trebuie.”

Europa Liberă: Dar majoritatea dintre localnici au două paşapoarte în buzunar...

La punctul de trecere spre terenurile agricole Doroțcaia

– „Au şi şase cetăţenii. Au şi rusească, şi ucraineană, şi belarusă, şi Pridnestrovie, şi Moldova. Trebuie să facă şi la noi cumva, să se gândească. Că omul într-adevăr nu este nici român, nici rus, dar este moldovean şi are cetăţenie de moldovean. Dar nu aşa – doi cetăţeni ai României vor să ne ducă pe toţi în România. Sau – doi cetăţeni ai Rusiei vor să ne ducă în Rusia.”

Europa Liberă: Ceea ce se întâmplă în Ucraina vă interesează, vă deranjează?

– „Da, ne deranjează şi ne doare tare mult. Aceasta nu trebuie să fie, Doamne fereşte. Şi nici la noi nu vrem să fie război, vrem să fie pace, să întrebe lumea care şi încotro vor să meargă, acolo să-i lase să se ducă.”

Europa Liberă: Şi dacă satul se divizează, dacă localnicii de aici, de la Doroţcaia zic o parte vor cu Chişinăul, altă parte vor cu Tiraspolul?

– „Cum vor dori, aşa se vor duce.”

Europa Liberă: Şi nu vă doare sufletul că satul de dezbină?

– „Eu cred că oamenii vor înţelege care şi încotro merg, chiar dacă şi va fi referendum. Dar eu nu mai cred că va fi.”

Europa Liberă: Este lume multă care zice că Doroţcaia trebuie să se alipească aşa-zisei Transnistrii?

– „Cu Prindnestrovia să treacă.”

Europa Liberă: De ce?

– „Fiindcă aşa trebuie. Eu sunt din Dubăsarski raion.”

– „Dacă om vrea încoace, atunci cine o să ne dea nouă pământ?”

Europa Liberă: Discutaţi şi încotro Moldova: cu Uniunea Europeană, cu Uniunea Vamală?

– „Aşa tare-tare, ca noi să luăm hăţurile şi să zicem: haideţi unul încolo şi altul încolo, nu avem între noi aşa ceva.”

Europa Liberă: Dar, în general, Moldova ar trebuie spre Est, spre Vest să meargă? Să se orienteze spre Răsărit, spre Asfinţit?

– „Eu socot că, dacă am ales calea, atunci trebuie să mergem pe o cale – ori spre Est, ori spre Europa. Noi am ales calea Europei, înseamnă că trebui să mergem încolo şi să vedem ce e acolo. Dar dacă noi nu mergem nici înainte, nici înapoi, stăm pe loc sau facem un pas încolo şi unul încoace, unde vom ajunge? Am luat o cale, trebuie să o ducem până la urmă, să facem ceva bun pentru ţara aceasta, să ridicăm economia.”

Europa Liberă: Ce fel de paşaport aveţi?

– „Dubăsarschi.”

Europa Liberă: Al dumneavoastră de care e?

– „Din Moldova.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră?

– „Am şi pmr, şi Moldova.”

***

Mai mulți agricultori din satele sub jurisdicție moldovenească din stânga Nistrului se plâng că miliția transnistreană îi împiedică din nou, cum au mai făcut, în trecut, să își cultive terenurile ce se află după șoseaua ce leagă Tiraspolul de Râbnița și trece prin Dubăsari. Ștefan Driga din satul Molovata este proprietarul unui teren agricol de peste 400 de hectare, amplasat chiar în zona controlată de autoritățile nerecunoscute din regiunea transnistreană. L-am întâlnit la Doroțcaia și l-am întrebat de ce problema acestor pământuri, de ani buni, redevine actuală, în fiecare primăvară.

Ştefan Driga: „Cine nu vrea să o rezolve. Nu vor Moldova să fie o ţară unită. Noi am rămas ca o monedă de schimb aici. Dacă apar probleme între Tiraspol şi Chişinău, Tiraspolul are o pârghie – ne închide traseul. Noi, în 2005, am depus dosar la CEDO. Sunt drepturile noastre principale care ne sunt încălcate – dreptul la proprietate privată, dreptul la muncă. Şi nimeni nu vrea să hotărască.”

Europa Liberă: Acum aţi prelucrat pământul?

Ştefan Driga: „Gospodăria pe care o conduc, „Agro-Tiras”, are 400 de hectare după traseu, dintre care 220 sunt semănate.”

Europa Liberă: Dar restul?

Ştefan Driga: „180 sunt arate, pregătite. Am participat şi eu la negocieri, i-am spus doamnei Ştanski: „Noi, oficial, nu avem nicio scrisoare, ca agent economic, să prelucrăm pământurile”. Doar nu ni s-a interzis oficial nimic, au alungat tractoristul de pe câmp şi atât. În august am arat, în septembrie, am semănat şi nimeni nu ne-a interzis, spuneau să lucrăm, că totul este bine. Astăzi, când ni se interzice, daţi-ne o scrisoare oficială ca eu să pot da în judecată. Domnul Şevciuk vorbeşte de un „divorţ civilizat”. La un divorţ civilizat, soţia sau bărbatul mai plăteşte alimente, se acordă jumătate de an să se gândească. Procedaţi şi acum tot aşa – să terminăm anul. Şi atunci se vor iubi iar, poate. De ce se procedează necivilizat? De ce aşa?”

Europa Liberă: Şi răspunsul dumneavoastră?

Ştefan Driga: „Este un şantaj pentru Republica Moldova. Da, sunt probleme, poate, economice, dar astăzi satul Molovata Nouă se dezvoltă cu mult mai bine decât satele din Transnistria: s-a construit apeduct de opt milioane, au fost reparate Casa de Cultură, primăria, grădiniţa, lucrările sociale se fac.”

Europa Liberă: Totuşi, mulţi poartă două paşapoarte în buzunar...

Ştefan Driga: „Poartă din pricină economică. Este o bătaie de joc de aceşti oameni. În primul rând, sunt nevoiţi să se pună la evidenţă la Dubăsari şi au atâtea probleme. De aceea, dacă astăzi a apărut posibilitatea de a merge cu paşaport moldovenesc în Uniunea Europeană, este un rând mare la Dubăsari, ca să se obţină paşapoarte biometrice. Lumea nu se uită la politică, ea îşi face interesul pe care îl are.”

Europa Liberă: Din moment ce liderul tiraspolean, Evgheni Şevciuk, insistă pe acest „divorţ civilizat” cu Chişinăul şi solicită această recunoaştere a regimului secesionist, credeţi că şansa reunificării Moldovei e cu izbândă?

Ştefan Driga: „Părerea lui Şevciuk nu e şi părerea majorităţii locuitorilor din Transnistria. Şi noi suntem din partea stângă a Nistrului, suntem transnistreni, suntem douăzeci şi ceva de mii de locuitori, zece sate care aparţin Republicii Moldova şi ei ne ignoră, de parcă noi nu existăm. Ei exprimă părerea lor personală, dar în toate satele din stânga Nistrului, practic, sunt moldoveni, au cetăţenie moldovenească, au rude. Ce înseamnă să fie aici o enclavă rusească, când dintr-o parte este Ucraina, iar din alta – Moldova? Aceasta este o prostie. Şi eu cred că aceasta nu va fi niciodată. Aceasta este dorinţa a 50 de conducători ai Transnistriei, dar nu a oamenilor de rând.”

Europa Liberă: Şi sprijinul acesta, care vine din partea Federaţiei Ruse, este o încurajare pentru administraţia de la Tiraspol?

Ştefan Driga: „Pentru administraţia de la Tiraspol, dar nu şi pentru oameni. Şi se întoarce aşa-numitul otkat înapoi, la Rusia, se spală banii şi nu mai mult. Duceţi-vă într-un sat, Harmaţca, Ţâbuleuca, în satele raionului Dubăsari, Doibani, Dubău, Coicova, care nu se dezvoltă şi veţi vedea ce se face acolo. Unde se duc banii, de ce nu au bani? Bugetul e mai mic decât al nostru. Politica e mare.”

Europa Liberă: Acestea sunt localități din subordinea Tiraspolului?

Ştefan Driga: „Da. Dar între cum se dezvoltă satele noastre, care sunt în subordinea Chişinăului şi cum se dezvoltă cele din subordinea Tiraspolului este o mare diferenţă.”

Europa Liberă: Despre integrarea europeană se discută? Sau mai mult despre integrarea în Uniunea Vamală Rusia-Belarus?

Ştefan Driga: „Dacă vorbeşti cu un cetăţean care priveşte canalul de televiziune ORT şi vorbești cu un cetăţean care are internet este diferenţă mare. Propaganda, care se face azi de ORT, duce lumea în eroare foarte mult.”

Europa Liberă: Şi lumea cum face diferenţă între adevăr şi minciună?

Ştefan Driga: „Nu vede diferenţa. În primul rând, dacă luăm drept exemplu Molovata Nouă, noi nu putem privi Moldova-1, Jurnal TV şi alte canale autohtone, fiindcă semnalul e foarte slab. De aceea, Moldova trebuie să facă tot posibilul ca satele din subordinea ei să aibă posibilitatea de a viziona toate programele moldoveneşti. Atunci va fi altă viziune, pricepere. Dar ORT-ul şi alte canale ruseşti au altă politică. Sheriff-ul din Tiraspol retransmite 50 de canale ruseşti şi niciunul moldovenesc.”

Europa Liberă: Apropierea Moldovei de UE ar moderniza ţara?

Ştefan Driga: „Da. Ne aducem aminte, în anul 1992, când ne duceam în România, noi eram bogaţi, ei erau săraci. Astăzi faceţi o comparaţie şi veţi vedea ce drumuri şi cum s-au dezvoltat. Dacă atunci ei erau cu zece ani în urmă, acum noi suntem cu douăzeci de ani în urmă la capitolul dezvoltare. Aceasta este părerea mea.”

Europa Liberă: Dar nu vine nimeni să-ţi facă mai mult bine decât să-l poţi face tu...

Ştefan Driga: „Nu vine nimeni. Astăzi la noi problema cea mai mare este dacă infrastructură se face. Omul de rând nu vede crearea locurilor de muncă. Guvernul trebuie să se gândească ce condiţii să creeze ca investitorii să vină şi să creeze locuri de muncă, ca oamenii să nu plece la muncă la Sankt-Petersburg, Moscova, dar să rămână în ţară. De aceea statul trebuie să creeze locuri de muncă. Cum să facă aceasta? Trebuie să se gândească, sunt specialişti. Eu şi toţi cetăţenii din Molovata Nouă am votat, avem toate drepturile, ca şi ceilalţi. Eu cer ca să mi se respecte şi mie drepturile. Garantul ţării este preşedintele, guvernul, să vină, să vadă şi să hotărască problemele. Noi avem aceleaşi drepturi ca toţi locuitorii Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Lumea va ieşi la alegeri?

Ştefan Driga: „Desigur că vor ieşi. Noi suntem Republica Moldova, de ce dumneavoastră puneți așa întrebări?”

Europa Liberă: Despre situaţia din Ucraina discutaţi?

Ştefan Driga: „Îi compătimim.”

Europa Liberă: Vă pune pe gânduri, vă sperie?

Ştefan Driga: „Ne sperie, desigur.”

Europa Liberă: De ce?

Ştefan Driga: „Dacă confruntările ajung al Odesa, la Tiraspol, ce facem? Nu ştim ce va fi. Clar că ne îngrijorează aceste lucruri. Suntem vecini şi nu putem fi indiferenţi. Vorbim şi cu locuitorii din Dubăsari, care sunt ucraineni şi sunt îngrijoraţi. Noi am trecut, în 1992, prin această situație, ei nu ne-au înţeles, ne numeau români. Acum au văzut ce înseamnă separatism.”

Europa Liberă: Poate fi găsit leacul separatismului?

Ştefan Driga: „Nu. Nu ştiu cum ar putea Uniunea Europeană şi America să-l convingă pe Putin. Nu hotărâm noi întrebările acestea. Noi astăzi trebuie să muncim, să facem economie, să trăim bine.”

Europa Liberă: Acolo unde e prosperitate, duşmănie nu se face...

Ştefan Driga: „Lumea nu cere nimic. Duşmănie între satele care sunt sub jurisdicţia Moldovei şi Dubăsari nu este, nu este antagonism. Noi ne întâlnim, ne ajutăm economic, mulţi ne compătimesc că astăzi vor să ne lipsească de proprietatea noastră privată. Oamenii foarte bine înţeleg că este conducerea care face politică.”

Europa Liberă: O auzeam pe doamna Ştanski, negociatorul din partea Tiraspolului, care zicea că nimeni nu vă interzice să ajungeţi la pământurile dumneavoastră.

Ştefan Driga: „Cum? Dacă tractoristul, care lucra, a fost preîntâmpinat că, a doua oară, va fi arestat. În al doilea rând, ea spune: „Da, poftim, duceţi-vă şi lucraţi, dar veniţi şi încheiaţi contract de arendă cu administraţia din Dubăsari”. Eu nu pot să dau proprietatea mea privată cuiva. În orice ţară, proprietatea privată este sfântă. De ce Transnistria nu recunoaşte proprietatea privată a noastră? La noi în familie, în anul 1931, bunelul era locuitor din Dubăsari şi avea pământ mult, şi a fost deportat, în Arhanghelsk, apoi a fost ucis, în 1937, în Tiraspol, dar tata, în 1933, împreună cu surorile a fost deportat în Siberia. Iată, au trecut 80 de ani şi istoria se repetă: pământul ni l-au luat, a mai rămas să ne deporteze… Dacă ar avea Transnistria o Siberie, eu cred ne-ar duce şi acolo... Unde-i civilizaţia? Ce să facem?”

Europa Liberă: Sărbătorile de Paşti aduc lumină în case, în sufletele oamenilor?

Ştefan Driga: „Desigur. Suntem creştini, mergem la biserică. Cu atât mai mult că a plouat. Eu ştiu că Dumnezeu este şi ne conduce, fără voia lui Dumnezeu nu se face nimic. Şi credem că va fi bine.”

***

Eleonora Cercavschi, directoarea liceului Ștefan cel Mare și Sfânt din Grigoriopol care, de câțiva ani, activează în incinta liceului din Doroțcaia , spune că a devenit de nevoie luptătoare pentru că ține la adevăr, la dreptate și la demnitate. Discuția cu Eleonora Cercavschi am pornit-o de la nevoia consolidării societății.

Eleonora Cercavschi: „Politicienii pot să unească societatea. Şi pot să o dezbine tot politicienii. Adevărul, sinceritatea pot să o unească. Cu părere de rău, la noi, pe parcursul a 20 de ani, să nu se supere politicienii de la Chişinău, când se împart posturile în Chişinău, după o alegere sau alta, acolo toţi se adună la „bătaia peştilor”, cine să ocupe posturi. Acolo trebuie să fie oameni, patrioţi ai acestui neam. Şi dacă el şi-a dat consimţământul să fie ministru, parlamentar sau să în altă funcţie de stat, trebuie să uite de interesele personale şi să se ocupe de problemele societăţii, 24 de ore din 24 el trebuie să le dedice interesului naţional. Atunci noi vom avea rezultate. Dar noi ce avem? În peste 20 de ani de când suntem independenţi, ce vedem? Că unii sunt săraci şi alţii s-au îmbogăţit, pe spatele acestor săraci... Ei nu au nevoie de cetăţeni, ei au nevoie de alegători...”

Europa Liberă: Ideea de a convoca un referendum la Doroţcaia cine a propus-o? De ce s-a ajuns până aici?

Eleonora Cercavschi: „Toată lumea ştie unde se naşte ideea referendumului. Ideea referendumului se naşte la Moscova. Dar, pentru aruncarea acestei momeli, şi politicienii de la Chişinău au dat pretext, au făcut loc și oameni s-au găsit. Aruncând undiţa într-o baltă, numaidecât se va găsi ori peşte, ori broască să apuce momeala. Iată, dă roadă această idee a referendumului. Dacă am fi avut adevăraţi patrioţi în fruntea ţării, nu lăsau loc pentru referendum.”

Europa Liberă: Problema şcolilor cu predare în grafie latină e problemă rezolvată aici? Ori există riscul că oricând ar putea să reizbucnească conflictul în jurul acestor şcoli?

Eleonora Cercavschi: „Ne-au lăsat în pace relativ, pace nu a fost niciodată… Dar când au vrut să aprindă focul, noi am fost acei de care ei s-au agăţat, suntem în rolul de victime, noi suntem înrolaţi în armata care nu are sfârşit… Dar orice politician, care se respectă, orice conducător, din când în când, îşi scoate oşteanul de pe front... De peste 20 de ani politicienii de la Chişinău acest lucru nu l-au făcut: dacă veţi rezista – bine, dacă veţi muri – va fi şi mai bine... Îşi rezolvă problemele lor. Dar noi încă suntem în viaţă. Şi nu ştiu ce vor face cu noi, cred că ne vor lăsa ca jertfe. Noi am făcut mai multe adresări către conducerea de la Chişinău, i-am rugat, i-am implorat să se întoarcă cu faţa spre această categorie de oameni care au luptat. După atâta amar de ani de lucru, politicienii de la Chişinău nu au niciun rezultat în ceea ce priveşte conflictul transnistrean. Noi am riscat şi am adus o victorie, pe data de 19 octombrie 2012 – decizia CEDO, credeţi-mă că s-a muncit şi s-a riscat foarte mult. Chiar această populaţie, aceşti directori, care au riscat şi au depus cererea la CEDO n-au meritat din partea politicienilor un mulţumesc, să iasă în faţa poporului, în faţa acestor părinţi şi elevi care au depus cererea şi să spună un simplu mulţumesc? Nici aceasta nu au făcut.”

Europa Liberă: Această navetă Doroţcaia-Grigoriopol astăzi este una care vă mai dă bătăi de cap?

Eleonora Cercavschi: „În fiecare zi, ne dă bătăi de cap. Este foarte uşor de a transporta 160 de copii, în fiecare zi? Prin ce trec eu, conducătorul acestei instituţii, care mi-am asumat responsabilitatea pentru viaţa acestor copii, cineva îşi pune întrebarea? Nu ştiu dacă cândva am să pot reda starea în care eu mă aflu, zilnic, gândindu-mă, nu dă Doamne să se întâmple ceva cu un copil, cum aş trăi eu, până la sfârşitul vieţii, dacă voi rămâne în viaţă?.. Eu această întrebare mi-o pun – eu om voi mai fi?”

Europa Liberă: De câte ori vă gândiţi ce preţ are libertatea?

Eleonora Cercavschi: „În fiecare zi.”

Europa Liberă: Şi care este preţul ei?

Eleonora Cercavschi: „Foarte scump. Dar merită de luptat pentru libertate. Cu toate că sunt lezate drepturile mele, eu mă socot un om liber, pentru că am posibilitatea să aduc informaţia tuturor despre ceea ce se întâmplă aici, în Transnistria. Eu nu ştiu ce se va întâmpla până mâine cu mine, dar prefer să vorbesc decât să fiu ucisă tăcând... Eu pentru prima

dată acum, pentru dumneavoastră, spun: sunt coautor al unei cărţi – „Martirul transnistrean sub jugul totalitar rusesc”. Mi-a pus cineva întrebarea: „De ce mai scrii? Că nu mai citeşte nimeni”. Şi eu am răspuns, în felul următor: „Atunci când Nicolae Iorga a scris „Istoria Românilor”, nu ştiu dacă se citea mai mult decât acum, dar iată acum se răsfoieşte şi se citeşte şi cu mare interes”. Eu sper cartea aceasta, pe viitor, va fi citită, să înţeleagă generaţia care vine că s-a luptat. Eu sper că generaţia care vine va fi liberă, va avea o viaţă mai frumoasă şi va şti că cineva a luptat pentru acest viitor.”

Europa Liberă: Cunoscând realităţile, ceea ce se întâmplă inclusiv aici, în zona de securitate, credeţi că şansa soluţionării conflictului transnistrean, după atâţia ani de negocieri, în cadrul formatului internaţional de negocieri „5+2”, este o şansă cu izbândă?

Eleonora Cercavschi: „Ce să vă răspund la întrebarea aceasta? Dialogul întotdeauna este o şansă, noi nu trebuie să ne lipsim de acest dialog. Şi încă cred că adevărul întotdeauna va triumfa, mai degrabă sau mai târziu. Noi luptăm pentru adevăr, pentru existenţa noastră ca neam, eu sper şi tare cred că lucrurile se vor îndrepta spre bine. În tot răul este ceva bun. Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina deloc nu mă bucură, mă întristează foarte mult şi mă doare, dar, datorită acestor evenimente neplăcute, organismele internaționale s-a sensibilizat în privința Republicii Moldova. Pentru că europenii, care erau observatori în aceste discuţii, se uitau cam altfel. Acum, când nenorocirea aceasta bate la uşile lor, parcă au devenit mai sensibili. Şi vreau să cred că vom avea succes. Ne-aş dori cât mai degrabă această problemă să se rezolve. Dar oricum dreptatea triumfă. Mi-aş dori ca şi politicienii de la Chişinău, eu îi implor, interesele lor să le lase la o parte şi să se ocupe de problemele societăţii… Şi atunci, toţi împreună, vom triumfa. Şi aceşti oameni, cetăţeni lăsaţi de izbelişte, de atâta amar de ani, vor vedea că cineva se gândeşte şi la problemele lor, neapărat se vor întoarce cu faţa spre politicieni. Pentru că oamenii sunt dornici de dreptate, sunt dornici de libertate.”

***

Înainte de a pleca din satul Doroțcaia, i-am întrebat pe localnici și despre cum se pregătesc ei de Sfintele Sărbători de Paști.

– „Am primit pensia de la Pridnestrovia şi am fost la Dubăsari, am cumpărat produse, cârnaț, pe ruble. Şi aici este cârnaț, dar e scumpe. Acolo e mai ieftin oleacă.”

– „Eu am iezi, am şase capre, am brânză, am cele necesare.”

Europa Liberă: Cum sărbătoriţi Paştele?

– „Greu. Fiindcă totul s-a scumpit şi nimic nu avem. Bani sunt puţini. Credem în biserică, credem în Dumnezeu, că el ne ţine pe toţi.”

– „Credem şi în Dumnezeu, şi în preot. Trebuie să ne facem cruce, în fiecare seară, să spunem „Tatăl nostru”.”

Europa Liberă: Credinţa poate consolida societatea, inclusiv aici, în sat?

– „Cred că da. Avem biserică nouă care se construieşte. Părintele este aproape de lume. Şi lumea tot este bună, merge la biserică, mai ales, de sărbători. Acum biserica este plină, în fiecare duminică, la biserică este lume.”

Europa Liberă: Câtă încredere are astăzi lumea în biserică?

– „Care şi cum. Acum sunt multe biserici – care se duc la Iehova, care la Evanghelişti, care la biserică.”

– „Aşa e scris în Biblie, că va veni timpul când lumea va fi atrasă şi încolo, şi încoace. Acesta este un fel de business al bisericilor. Noi credem în Dumnezeu, aşa cum trebuie să credem. Lumea crede care şi cum poate. Când pot, mă duc la biserică, când nu pot, nu mă duc. La biserică de duci şi re rogi, aprinzi o lumânare pentru sănătate, pentru morţi. Dă, Doamne, un Paşte fericit pentru fiecare om. Şi dumneavoastră, la fel. Şi multă sănătate la toată lumea, să trăim, aşa cum am trăit, mai binişor, nu trebuie să ne mâncăm unul pe altul şi să ne urâm, fiindcă aceasta nu duce la bine. Dumnezeu să ne ajute în toate.”