Barack Obama: guvernul de la Kiev are dreptul și responsabilitatea să apere legea și ordinea pe teritoriul său

Președintele Statelor Unite Barack Obama a afirmat că țara și Germania sînt unite în hotărîrea lor de a impune costuri Rusiei pentru acțunile ei în Ucraina.Vorbind la o conferință de presă comună la Casa Albă cu șefa guvernului german Angela Merkel, aflată în vizită la Washington, Obama a acuzat Rusia că acordă sprijin militanților puternic înarmați din estul Ucrainei. El a precizat că acele costuri vor include sancțiuni coordonate menite să izoleze și mai mult Rusia, economic și diplomatic. Șeful administrației americane a mai spus că guvernul de la Kiev are dreptul și responsabilitatea să apere legea și ordinea pe teritoriul său, și că Rusia trebuie să se folosească de influența pe care o are asupra grupărilor paramilitare pentru ca ele să depună armele și să înceteze să mai provoace violență.