Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care onorează peste 300 de jurnaliști pentru „relatarea obiectivă” despre anexarea Crimeii de către Rusia. Ziarul rusesc „Vedomosti” a citat la 5 mai o sursă nenumită de la Kremlin care spunea că decretul a fost semnat de Putin la 22 aprilie și că el era „de uz intern”. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a confirmat decizia șefului lui pentru ziarul de limbă engleză „Moscow Times”. Presa rusă de stat a justificat anexarea Crimeii, prezentându-i pe liderii pro-occidentali ai Ucrainei drept radicali și fasciști. Dar mijloacele ruse de informare în masă resping că ar face propagandă și acuză ele presa occidentală că denaturează adevărul.