Istoricul şi politologul polonez Adam Burakowski, în dialog cu Marius Stan.
Adam Burakowski este politolog, istoric, absolvent al Institutului de Istorie al Universităţii din Varşovia (2001) şi al Institutului de Studii pentru Europa de Est al aceleiaşi universităţi (2004). Din 2006 activează în cadrul postului naţional de radio polonez. Începând din
Adam Burakowski
2009 este membru al conducerii Grupului pentru Interese Economice Europene al Euranet şi, din 2013, al Euranet Plus. Cărți publicate: „Geniusz Karpat. Dyktatura Nicolae Ceauşescu 1965‐1989", Trio, Varşovia 2008 (trad. rom. „Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965‐1989. Geniul Carpaţilor", Polirom, Iaşi, 2011); Adam Burakowski, Marius Stan, „Kraj smutny, pełen humoru. Dzieje Rumunii po 1989 roku" („O ţară tristă, plină de umor. Istoria României după anul 1989"), Trio, Varşovia, 2012; Adam Burakowski, Aleksander Gubrynowicz, Pawel Ukielski, „1989. Toamna națiunilor", Polirom, Iași, 2013; Krzysztof Iwanek, Adam Burakowski, „Indie. Od kolonii do mocarstwa 1857-2013", Wydawnictwo Naukowe PWN, Varșovia, 2013.Marius Stan: Adam, ești unul din istoricii și politologii polonezi foarte activi pe subiecte ce țin atât de istoria recentă a Poloniei și României, cât și de evoluțiile contemporane în politica internă și externă a celor două state. Sunt convins că evenimentele din Ucraina te frământă cel puțin dintr-o dublă perspectivă: ca analist, dar și ca locuitor al unei țări aflată la granița unui posibil „butoi cu pulbere” (o sintagmă aparent balcanică, dar nu mai puțin adevărată în contextul dat). Cum percepi, în termeni generale, iminența acestui pericol pentru regiunea limitrofă?
Adam Burakowski: Referitor la conducerea politică a Rusiei, constat că ea știe că țara asta este la sfârșitul epocii sale ca putere globală. Când privim la topul țărilor în funcție de PIB, Rusia se află undeva pe locurile 8-10 (depinde de sursă). Alte țări - de exemplu, India ori Brazilia - sunt în creștere, dar Rusia este în declin și vocea ei în lume nu mai este atât de puternică precum vocea URSS-ului în trecut.
Rusia este pe de altă parte în situația în care era Imperiul Otoman în secolul XVII și urmează politica Constantinopolului din vremea respectivă. Elitele turcești vedeau în expansiune ultima șansă de a salva „imperiul”, dar atunci când erau opriți la Viena, nu mai erau în stare să reformeze aparatul statului și intrau într-o lungă perioadă de declin. La fel va fi și în Rusia, dacă ei nu încep reforme serioase. Dar au ales, la fel ca turcii atunci, calea expansiunii teritoriale. Dacă vor cuceri Ucraina, vor merge mai departe, spre țările baltice și Polonia. Să nu uităm ca Aleksandr Dughin, ideologul oficial al noului imperialism rusesc, declară că scopul este înființarea unui stat euro-asiatic de la Vladivostok și până la Lisabona. Deci, dacă ei or să aibă „noroc”, or să meargă cu armata lor până la Lisabona (ca tip de gândire).
Dar acest lucru nu mi se pare posibil, pentru că Rusia nu mai este atât de puternică, nici economic și nici propagandistic. Ce au de oferit rușii altor națiuni? Poate fi oare într-adevăr atractivă ideea unui „stat euro-asiatic” locuitorii Lisabonei sau Varșoviei?
Trebuie să ne amintim apoi că în Rusia trăiesc nu doar ruși, ci și alte naționalități, iar numărul lor și proporția lor în societate sunt în creștere. Împărtășesc ei ideile lui Dughin? Evident, nu cred așa ceva.
Marius Stan: Înainte de a adânci dialogul, te-aș întreba foarte direct trei lucruri: Cum acoperă televiziunile poloneze subiectul „Ucraina”? Dar presa? Care este opinia cetățeanului polonez (generic vorbind) despre aceste evenimente „în devenire”?
Adam Burakowski: În mass media poloneze există un anumit acord despre felul în care este acoperit acest subiect. Televiziunea de stat, la fel ca televiziunile private, încearcă să redea o imagine cât mai obiectivă, să arate toate pozițiile, unghiurile și abordările, dar nu poate ascunde faptul că sunt de partea ucrainienilor și a Uniunii Europene (și mai puțin de partea rușilor și a lui Putin).
Ce pot să spun despre opinia unui „cetățean de rând” este că oamenii sunt speriați de imperialismul lui Putin și speră că el va fi oprit în Ucraina și că nu va ajunge în Polonia. Interesant este faptul că marea majoritate a polonezilor nu prea pare conștientă de faptul că avem o graniță cu Rusia, cu zona Kaliningrad. Oamenii, până și experții, pur și simplu uită de acest fapt. Se vorbește pe străzi la modul „ce ne facem dacă rușii or să cucerească Ucraina și ajung la granița noastră”, dar ei sunt deja la hotarele noastre.
Marius Stan: În contextul despre care vorbim, ce rol joacă - și cum ai califica acest rol? - memoria istorică a polonezilor? Există fragmentări de natură ideologică (stânga-dreapta) în discursul public polonez referitor la Ucraina, sau, din contră, un consens al „interesului național” ce transcende ideologicul?
Adam Burakowski: Polonia este o țară care a pierdut teritorii mari în Est și i-au fost date teritorii din Vest după război, iar mare parte a populației noastre este alcătuită din oameni care au migrat din regiuni care sunt acum în Lituania, Belarus și Ucraina. Majoritatea lor a uitat deja despre acest fapt, dar la Kaliningrad staționează armată puternică. În interesul Poloniei și al altor țări din regiune ar fi ca zona Kaliningrad să fie demilitarizată. Deci este pragmatic, nu ideologic.
Marius Stan: Te-am întrebat aceste lucruri (mărturisesc) și într-o tentativă comparatistă vizavi de ce se petrece, pe același plan al diseminării informației, în România. Am scris împreună, în 2012, o carte despre istoria României postcomuniste, adresată publicului polonez, iar printre temele sale s-a aflat inclusiv politica externă românească după 1989. Cum vezi acum, în 2014, profund lămurit asupra evoluției sale în timp, această politică externă a României raportat la urgența geostrategică evidentă? Ca polonez cred că poți fi puțin mai detașat și mai obiectiv atunci când privești la ce se întâmplă la București...
Adam Burakowski: Personal sunt un pic dezamăgit de poziția României față de actuala criză. Am văzut mulți politicieni polonezi pe Maidan, am văzut și mulți reprezentanți ai societății civile poloneze acolo. Dar n-am văzut pe nimeni din România. Poate că cineva a călătorit acolo – slavă Domnului – dar românii nu erau deloc vizibili. Am vorbit și cu prietenii mei din România, reprezentanți ai societății civile și ei mi-au spus că nu pot veni la Kiev pentru că merg în Bulgaria și Turcia, că acolo se petrec lucruri extreme de importante și pur și simplu nu au timp și bani pentru Kiev. Și că Maidan e opera unor cercuri de „neoliberali” și că nu vor să se bage în asta. Come on! Și asta spun românii?
România s-a limitat la protecția granițelor ei (ceea ce e în sine e un lucru bun) și e interesată poate de soarta Republicii Moldova, dar în Ucraina nu e activă. Mi se pare că țările vecine trebuie să sprijine Ucraina pentru că tot ce se petrece acolo ne atinge și pe noi. O Ucraină democratică, stabilă, bogată și previzibilă este în interesul tuturor vecinilor ei, deci și în interesul Poloniei și României.
Marius Stan: A propos de Moldova, știu că ai fost de curând la Chișinău. Din nou, în calitate de polonez, cum ai simțit starea de spirit din republică? Crezi că Moldova ar trebui să fie subiect de politică externă exclusiv pentru România, sau ar trebui să preocupe inclusiv Polonia și, prin extensie, Uniunea Europeană? Întreb, pentru că în tot acest labirint de alianțe și tratate (simbolic vorbind: UE, NATO, OSCE, etc.) pare cumva că urgenta majoră a zilelor noastre - „Ucraina” - a redeschis niște „cutii negre”, care stimulează mai degrabă, dacă vrei, acțiunea delegată a unor state...
Adam Burakowski: În primul rând, aș vrea să spun că Republica Moldova îmi place foarte mult. Am întâlnit acolo oameni deschiși și prietenoși. Interesul Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană este evident – țările UE sunt cele mai bogate din lume și deschiderea pieței lor pentru mărfurile din Republica Moldova va fi un lucru care poate stimula producția proprie, cât și creșterea economică. Problema Republicii Moldova esta că țara asta e departe de „centru” și trebuie conectată la restul Europei cu autostrăzi bune și zboruri de avion mai frecvente și mai ieftine. România, dacă vrea să-i ajute pe moldoveni, trebuie să construiască rețea de autostrăzi, în primul rând autostrada București-Chișinău.
Marius Stan: Mi-e teamă că noi încă avem probleme pe ruta „București-Budapesta”... dar îți înțeleg logica.
Adam Burakowski: Bineînțeles, integrarea Republicii Moldova în UE va deranja Rusia, dar ce să facem? Asta este problema Moscovei, nu a Chișinăului.
Marius Stan: Să revenim puțin la Polonia și reacția ei la evenimentele ucrainene... Relațiile dintre țara ta și țara vecină n-au fost întotdeauna în istorie dintre cele mai fericite. Totuși, începând cu anii 1990 și odată cu renunțarea Ucrainei la statutul de putere nucleară, părea că Varșovia găsise acel stimulent strategic necesar care să o apropie de un tip de relații de bună vecinătate cu Kievul. Ați semnat în 1997 și un „Acord de Reconciliere” și părea că totul joacă, dacă vrei, în defavoarea unor eventuale interese meschine ale Moscovei. Care crezi că este scenariul ucrainean ideal pentru Polonia în acest moment? Evident, situația la zi nu este tocmai ideală, dar există mereu un „rău mai mic” dezirabil în relațiile internaționale...
Adam Burakowski: Avem acum în Polonia o situație de acord general între toate cele mai importante curente politice în ceea ce privește situația din Ucraina. Trebuie să-i sprijinim pe ucraineni în situația dificilă în care se află. La fel este si cu populația, chiar dacă o parte dintre polonezi nu sunt prea „încântați” de poporul ucrainean, dar și ei înțeleg că o reală amenințare pentru Polonia nu este guvernul de la Kiev, ci imperialismul rusesc. În Polonia, mai nimeni nu sprijină Rusia în mod deschis, ci doar anumite cercuri de „dreapta exotică” și acei skinheads. Unii îi numesc „ruși vorbitori de limbă polonă”...
Marius Stan: Ești, printre altele, lector în cadrul Institutului de Studii Politice al Academiei Poloneze de Științe. Știu, de asemenea, că ai acolo colegi cu varii pregătiri și chiar nume grele ale științelor sociale din Polonia (Andrzej Paczkowski, Jadwiga Staniszkis, etc.). Cât de mult interacționați cu politicienii polonezi, cu oamenii care iau decizii în numele statului polonez? Sunteți consultați ca experți, vi se cer opiniile, de pildă, pe acest subiect despre care vorbim aici?
Adam Burakowski: Da, așa se întâmplă, mai des sau mai rar, ca în fiecare țară din lume, mi se pare...
Marius Stan: Foarte direct, pentru omul Adam Burakowski, care sunt trăirile tale față de Rusia și, implicit, față de Putin?
Adam Burakowski: Putin e un politician. El face până la urmă tot ce vrea majoritatea populației. Imperialismul rus nu a fost inventat de Putin, ci de alții înaintea lui. El doar îl folosește și întelege. La fel ca majoritatea populației țării lui, vrea politică agresivă. Putin nu poate să se oprească acum – poate fi doar oprit.
Marius Stan: Cum anticipezi că vor evolua evenimentele din regiune pe termen scurt, mediu și lung? Ar trebui să ne temem de un scenariu catastrofal, sau crezi că lucrurile se vor mai așeza ca efect al unor presiuni internaționale (nu discut acum natura lor) asupra Moscovei?
Adam Burakowski: Dacă Rusia vrea să lupte împotriva întregii lumi, va pierde. Nimeni, niciodata, n-a învins pe toată lumea. Deci nu cred că ei „vor ajunge la Lisabona”. La un moment dat, rușii vor fi opriți și populația va înțelege că a greșit și că au fost aduse daune propriei lor țări.
Marius Stan: În final, te-aș provoca la un fel de scurt pronostic „încifrat”: crezi că Polonia va mai fi sau nu, în următorii 50 de ani, graniță răsăriteană a Uniunii Europene?
Adam Burakowski: Nu știu. Știu doar cine are răspunsul la întrebarea asta: Dumnezeu!
Marius Stan: Este și răspunsul unui bun catolic. Îți mulțumesc pentru această scurtă dare de seamă a zilelor noastre.