Ultimele studii arată că în rândul populaţiei încă nu există o viziune clară despre cum trebuie tratate persoanele cu dizabilităţi în ceea ce priveşte educaţia.
Centrul de Investigaţii jurnalistice si reprezentanta UNICEF in Moldova au organizat azi o noua ședință a clubului – Jurnaliştii, prietenii copiilor, în cadrul căreia au fost punctate ultimele realizari in domeniul reformei educaţiei incluzive. Cu aceasta ocazie, UNICEF a făcut publice rezultatele unui studiu sociologic despre atitudinile si percepțiile populaţiei cu privire la incluziunea școlară a copiilor cu dizabilităţi. Tamara Grejdeanu relatează:
Cu numai câţiva ani in urma, copii cu nevoi speciale, acceptaţi la şcoală, erau cunoscuţi ca cei din ultima bancă, care primeau cu uşurinţă o notă de promovare fără a li se acorda atenţie. Acum situaţia s-a schimbat radical, spun specialiştii. Datele studiului arată că tot mai mulţi profesori, elevi şi părinţi înţeleg că şcoala trebuie să-i asigure dezvoltarea fiecărui copil. Respondenţii au sesizat şi certele avantaje ale incluziunii: 7 procente din îngrijitori au menţionat că ceilalţi copii devin mai toleranţi, 6 la sută au remarcat mai multă sensibilitate şi numai un îngrijitor din 10 nu a notat nici un beneficiu.
Sergiu Tomşa, specialist în cadrul UNICEF spune că în anul curent de studii circa 4400 de copii cu nevoi speciale sunt integraţi în şcoli, cifra fiind aproape dublă comparativ cu anul trecut. Cu toate acestea, aproape jumătate din respondenţi încă nu consideră şcoala un mediu prielnic pentru toţi copiii:
„Percepţia îngrijitorilor, părinţilor cu privire la deschiderea sistemului educaţional este undeva la mijloc, pentru că aproximativ aceleaşi procentaje, 45 de procente cred că instituţiile de învăţământ sunt suficient de deschise pentru fiecare copil şi cam aceeaşi proporţie gândeşte că mai este de lucru, copii cu dizabilităţi încă nu sunt suficient de acceptaţi, accesul nu este suficient de liber.”
Specialiştii au ajuns la concluzia că atitudinea de acceptare, manifestată de cadrele didactice diferă, în funcţie de accesul la informaţie şi nivelul de instruire pe care l-au avut. Valentina Chicu, de la Ministerul Educaţiei constată că procesul de reformă decurge anevoios, pe alocuri, din cauza faptului că întregul sistem educaţional trebuie readaptat, astfel încât să nu existe segregare care afectează drepturile copilului:
„Avem instituţii de învăţământ unde educaţia incluzivă este sprijinită continuu şi cadrele didactice sunt deja convinse că locul fiecărui copil este la şcoală şi pot să asigure acest proces. Dar avem, cu părere de rău, şi situaţii în care cadrul didactic ştie cum, ştie ce trebuie să facă, dar nu întotdeauna vrea să facă aceste lucruri.”
Valentina Chicu mai spune că obiectivul curent al ministerului este să nu se admită instituţionalizarea copiilor care ar putea să crească în familiile lor. Deşi în opinia ei fiecare pedagog are instruirea care i-ar permite să accepte diferenţele ca oportunitate de dezvoltare, Liliana Rotaru, preşedinta organizaţiei obşteşti „Copil, Comunitate, Familie” susţine că profesorii care au în clasă copii cu necesităţi speciale au nevoie de competenţe suplimentare.
„Cadrele didactice, şi cele de sprijin şi cele din clasă tot întreabă şi se confruntă, cum evaluăm un copil, cum observăm, cum formulăm nişte recomandări, cum formulăm nişte recomandări, cum observăm progresul acestui copil şi îl înregistrăm. Uneori chiar întreabă cum stabilim statutul acestui copil, cum formulăm ce este cerinţa educaţională specială, şi aici eu cred că trebuie să ne punem mari speranţe şi aşteptări în serviciile de asistenţă psiho-pedagogică, care sunt şi mai noi decât procesul de educaţie incluzivă în ţară.”
În baza studiului, specialiştii au ajuns la concluzia că în rândul populaţiei totuşi nu există o viziune clară despre cum trebuie tratate persoanele cu dizabilităţi în ceea ce priveşte educaţia. Cei mai mulţi respondenţi au percepţia eronată că din cauza atenţiei prioritare acordate elevilor cu nevoi speciale, ceilalţi copii ar fi nedreptăţiţi.
O altă problemă semnalată de experţi ţine de continuarea studiilor după absolvirea treptei gimnaziale, elevii cu dizabilităţi nefiind acceptaţi la şcolile vocaţional-tehnice. Patru astfel de cazuri sunt cercetate actualmente de Consiliul Anti-discriminare.