„Cartea a fost și trebuie să rămînă o prioritate”

Europa Liberă: Mă apropii de două doamne profesoare, ambele sunt diriginte, doamna Maria Efros, profesoară de matematică, diriginta clasei a XII-a, și doamna Angela Lungu, profesoară de limbă și literatură română, dirigintă și dumneaei, diriginta unei clase care absolvește anul aceasta Liceul „Prometeu” din capitală. Deseori în societate încă se mai întreabă dacă se face carte în școală. E o prioritate acumularea cunoștințelor în condițiile zilei de zi?
Angela Lungu: „Vin cu viziunea întregului corp didactic al Liceului „Prometeu”: cartea a fost și trebuie să rămână o prioritate, cel puțin, obiectivul nostru, scopul nostru, visul nostru e să contribuim pentru motivarea elevilor, pentru înțelegerea necesității de a studia, pentru pornirea interioară de a face carte, de a deveni oameni adevărați și a remodela societatea, pentru că le stă în putere.”

Europa Liberă: Și, totuși, se aud voci care zic că tinerii nu sunt motivați să facă carte.

Angela Lungu: „Cred că și societatea, și părinții, și școala trebuie să își unească eforturile în a deplasa accentul de pe o motivare extrinsecă pe una interioară. Atunci când elevul va vedea că cel care cu adevărat studiază este răsplătit pentru tot efortul intelectual, este apreciat, are prioritate, atunci când își caută un serviciu mai bine plătit. Va veni neapărat și această schimbare, doar că trebuie implicați chiar toți factorii importanți în remodelarea societății noastre.”

Europa Liberă: Curricula e încărcată?

Angela Lungu: „Deși s-a vorbit despre decongestionare, curricula continuă să fie foarte încărcată. Și am mari emoții pentru discipolii mei deoarece le-am mărturisit că aceste cerințe pe care le au ei în fața unui examen de bacalaureat, la limba și literatura română, pentru noi erau exerciții de facultate. Din punctul meu de vedere, elevul trebuie să iubească cu adevărat literatura, să poată discuta, interpreta pe subiecte literare, iar cei care merg să facă o facultate de litere este absolut necesar să își aprofundeze domeniul la facultate.”

Europa Liberă: Pentru că se apropie examenele de BAC, vreau să vă întreb dacă e o experiență pe care o trăiți fără emoții?
Angela Lungu: „Cu și mai mari emoții, cu deosebite emoții. Sunt și rezultatele pretestării, dacă să discutăm în continuare despre examenul de bacalaureat la limba și literatura română, ci itemi foarte clar formulați și cu un barem atât de matematicizat încât ne întrebăm unde e coerența, unde e originalitatea, unde e spontaneitatea. Or, disciplina limba și literatura română trebuie să protejeze cu adevărat aceste înțelegeri ale literaturii și exprimări literare ale elevilor.”

Europa Liberă: Îndemnul de a nu copia a ajuns la urechea fiecărui elev?

Angela Lungu: „La noi la liceu cu siguranță pentru că e o politică pe care încercăm să o respectăm cu tot dinadinsul și pentru examenele de capacitate, și pentru examenul de bacalaureat, și pentru teze. Încercăm să le propunem elevilor modele de corectitudine. Și noi salutăm această corectitudine de scriere a examenului de bacalaureat. Trebuie să fie o selecție foarte riguroasă și a profesorilor evaluatori, ca examenele să fie obiective, transparente și elevul care cu adevărat a lucrat în toți acești ani să fie răsplătit cu nota merituoasă.”

Europa Liberă: Doamnă Maria Efros, îndemnul de a nu copia a ajuns la urechea fiecărui elev și acesta e conștient că astăzi nu mai trebuie să copieze examene, la examenele de bacalaureat, în primul rând?

Maria Efros: „Cred că elevii mei da. Pentru că aceasta i-am învățat: să nu copieze. A copia e un furt și ei știu aceasta.”

Europa Liberă: Doamnă profesoară, dar în societatea moldavă azi se pune accentul pe faptul că trebuie să se facă carte?

Maria Efros: „Cred că au intenția. BAC-ul din 2013 demonstrează că spre aceasta mergem.”

Înainte de vacanță și în ajunul Bacalaureatului

Europa Liberă: E greu astăzi să faci carte? Curricula e încărcată?
Maria Efros: „Pare să fie încărcată. Știți de ce e încărcată? Sunt cele 12 discipline. La liceu eu cred că ar trebui să fie vreo patru-cinci, ca elevul să învețe ceea ce el vrea, ceea ce îi trebuie, adică să își facă viitorul. Nu îi trebuie 12 discipline la liceu.”

Europa Liberă: Pentru părinții care vor note mari ce sfat aveți?

Maria Efros: „Să își pună copiii să învețe pentru că eu altfel nu cred să obțină notele decât prin învățătură.”

Europa Liberă: Cine îl motivează pe copil astăzi că trebuie să învețe? Profesorul?

Maria Efros: „În primul rând, cred că de acasă trebuie să fie motivat pentru că cea mai bună motivație vine din familie. Și noi, ca profesori, vrem sau nu vrem, lăsăm o amprentă pe viața copilului. Adică, involuntar o facem pentru că felul nostru de a fi, de a preda, de a explica, de a ne comporta – aceasta lasă ceva în sufletul copilului.”

Europa Liberă: Reforma din educație este o reformă cu sorți de izbândă, cu șanse de a fi dusă până la bun sfârșit?

Maria Efros: „Totul depinde de cum va fi realizată aceasta.”

Europa Liberă: Dar, în calitate de cadre didactice, vă sperie mersul acestei reforme?

Maria Efros: „Nu mă sperie. Eu nu prea văd sfârșitul reformei pentru că nu vreau să se reducă numai la bacalaureatul fără a copia. Eu vreau să se schimbe în general politica educațională. Eu aș vrea la liceu să fie patru-cinci-șase discipline, e primul pas care trebuie făcut.”

Europa Liberă: E o diferență între o școală de stat și una privată?

Maria Efros: „Nu știu dacă este vreo diferență pentru că profesorii predau și acolo, copiii sunt și aici, și acolo. Nu văd diferența.”

Europa Liberă: Statul s-a întors cu fața spre dascăl?

Maria Efros: „Nu văd aceasta, școlile private, în general, nu au nimic de la stat, de parcă copiii aceștia nu ar avea părinți care plătesc impozite. Dar speranța moare ultima. De sperat sper, vedem pe parcurs. Poate dă Dumnezeu și se realizează ceva. Adică eu gândesc că experiența bacalaureatului din 2013 înseamnă un început. Și un început bun pentru că se pune accent pe competențe, pe știință de carte. Dacă vrem să avem specialiști buni, ei trebuie să fie cărturari, așa cred eu.”

Europa Liberă: Mai sunt părinți care vor copiii să aibă note mari și nu pun accentul pe cunoștințe?

Maria Efros: „Sunt.”

Europa Liberă: E păguboasă această atitudine?

Maria Efros: „Da. Pentru că eu cred că părintele plătește pentru ca să rămână necărturar copilul lui, îi cumpără doar notele, dar în capul lui nu se schimbă nimic. El rămâne la acelaşi nivel de cunoştinţe, de abilităţi, de tot. Eu nu văd câştigul.”

Europa Liberă: Ce sfat aveţi pentru mama, tata care vrea ca odrasla lui cu orice preţ să aibă note bune în carnet şi să nu pună mâna pe carte?

Maria Efros: „Fără a pune mâna pe carte eu nu văd succes. În primul rând, trebuie să avem răbdare cu dânşii, eu ca profesor şi părintele că este părinte. Şi pic cu pic, zi de zi, împreună trebuie să le insuflăm că a deveni un specialist bun înseamnă a învăţa bine.”

Europa Liberă: Profesia de dascăl este una prestigioasă?

Maria Efros: „În societatea noastră nu. Eu nu mă simt prost în calitatea mea de profesor, de dascăl, dar mi-am insuflat aceasta. Eu cred că fac un lucru care este de folos societăţii, eu cred că eu fac bine cuiva.”

Europa Liberă: Este un sacrificiu?

Maria Efros: „Este şi un sacrificiu. Pentru că timpul pe care eu îl petrec în afara programului meu de serviciu pentru elevii mei face parte din sacrificiul pe care îl fac eu. Sunt la vârsta când copiii mei sunt mari şi, într-un fel, nu rup din timpul pe care ar trebui să-l acord copiilor mei. Dacă ar fi ei mai mici, ar fi mai greu.”

Europa Liberă: Sunteţi darnică la notele de zece?

Maria Efros: „Nu ştiu dacă darnică. Dau şi note de zece, elevul trebuie să o ia şi sunt elevi capabili şi merită nota zece. Promoţia anului acesta este foarte frumoasă, sunt tare deştepţi. Nu pentru că sunt elevii mei. Într-adevăr, eu mă uitam acum la părinţii şi persoanele venite aici în curtea şcolii, îi admiră şi zic că este o promoţie stilată şi educată.”

Europa Liberă: Când aveţi emoţii? Atunci când daţi zece sau când daţi o notă mai mică?

Maria Efros: „Când dau note mici. Eu am emoţii foarte mari, am remuşcări, poate caut şi un sentiment de vinovăţie că nu am făcut ceea ce trebuia ca să nu fie luată acea notă.