Barack Obama a cerut Rusiei să stabilească relații cu președintele ales al Ucrainei, Petro Poroșenko

Președintele american Barack Obama a cerut Rusiei să stabilească relații cu președintele ales al Ucrainei, Petro Poroșenko. Vorbind la Bruxelles după convorbiri cu premierul britanic David Cameron, Obama a sugerat că Moscova ar trebui să folosească ocazia inaugurării lui Poroșenko la 7 iunie. Tot astăzi, Rusia a anunțat că ambasadorul său Mihail Zurabov revine la Kiev și că tot el va lua parte la partea oficială a inaugurării lui Poroșenkoe. Ambasadorul fusese rechemat la Moscova după înlăturarea președintelui ucrainean pro-rus Victor Ianukovici în luna februarie. Ministerul ucrainean de externe spune că la inaugurarea noului președinte și-au confirmat prezența în jur de 20 de șefi de stat și guvern. Vor mai fi de față vicepreședintele american Joe Biden și președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.