Un studiu UNICEF arată că 76% din copiii moldoveni cu vârsta între 2-14 ani sunt supuşi pedepsei fizice sau agresiunii psihologice.
Republica Moldova este singura țară din cadrul Parteneriatului Estic care are un capitol separat dedicat drepturilor copilului în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Acesta va fi un nou mecanism, pe lângă cele existente, prin care se vor asigura standarde de calitate în educaţia copiilor, asistenţa medicală şi alimentaţie, dar şi în ce priveşte protejarea grupurilor vulnerabile. Capitolul 27 al Acordului prevede, între altele, cooperarea în domeniul protecției copiilor față de abuz și violență, neglijare și exploatare. În cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii, oficiali ai Comisiei Europene în Republica Moldova şi ai Ministerului Afacerilor Externe, experţi locali şi internaţionali au explicat care vor fi paşii şi cum vor fi puse în practică prevederile acordului, document ce urmează a fi semnat la nivel înalt la 27 iunie curent.
Necesitatea introducerii unui capitol separat privind protecția copiilor în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană a apărut ca urmare a problemelor specifice cu care se confruntă copiii de aici, a subliniat reprezentantul adjunct al UNICEF Moldova, Dejan Mincic:
Şeful adjunct al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Wicher Slagter, a declarat că Uniunea Europeană stabileşte orientări care stau la baza protecţiei drepturilor copilului în politica sa externă. Obiectivul acestora este de a încuraja o abordare globală a drepturilor copilului, de a intensifica eforturile depuse în prezent şi de a îmbunătăţi coerenţa dintre activităţile din acest domeniu. Uniunea Europeană și-a oferit sprijinul la reformarea mai multor sectoare, precum cel al sănătății publice, al educației sau al justiției juvenile, și va acționa și în continuare ca prevederile din Acordul de Asociere să nu rămână doar la nivel declarativ, a precizat oficialul UE:
Ce urmează după semnarea Acordului de Asociere cu UE și dacă este necesară modificarea legislației în domeniul protecției copiilor, am întrebat-o pe Corina Călugăru, şefa Direcţiei Drepturile Omului din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene:
Şi societatea civilă activă pe domeniul protecţiei sociale şi drepturile omului este dispusă să ajute autorităţile la punerea în practică a prevederilor Acordului de Asociere. Organizaţiile neguvernamentale vor acorda suportul metodologic în schimbul de experienţă între cadrele didactice, părinţi şi educatori, a precizat Mariana Ianachevici, expertă naţională în domeniul drepturilor copilului:
Ministerul de Externe a demarat consultările publice asupra proiectului agendei pentru următorii trei care, document ce va sta la baza punerii în practică a prevederilor Acordului de Asociere. Acum fiecare cetăţean poate contribui la îmbunătăţirea proiectelor de documente, inclusiv în partea ce ţine de drepturile copilului.
Capitolul 27 al Acordului de Asociere mai prevede participarea copiilor în procesul decizional, schimbul de informații și bune practici privind reducerea sărăciei printre copii, accesul la educație, promovarea drepturilor copiilor în cadrul familiilor și consolidarea capacităților părinților și îngrijitorilor de a asigura dezvoltarea copiilor.
Un studiu făcut public recent de UNICEF arată că 76% dintre copiii moldoveni cu vârsta între 2-14 ani sunt supuşi pedepsei fizice sau agresiunii psihologice. Studiul arată că fiecare al cincilea copil din ţara noastră are anemie. Totodată, doar unul din trei copii sunt alăptaţi exclusiv în primele şase luni de viaţă. La capitolul educaţie, rata de frecventare este înaltă – aproape toţi copiii din Moldova frecventează învăţământul primar şi gimnazial, cu mici discrepanţe între mediul rural şi urban. În acelaşi timp, educaţia timpurie (copii 3-4 ani) rămâne o problemă mai ales pentru copiii din mediul rural şi cei din familiile nevoiaşe.