Bulgarii blochează proiectul Gazpromului

Primul ministru Plamen Oreșearski a ordonat oprirea tuturor activităților legate de construcția gazoductului South Stream.


Primul ministru Plamen Oreșearski a ordonat oprirea tuturor activităților prilejuite de realizarea proiectului „South Stream” până când nu vor fi retrase obiecțiile Bruxelles-ului. Decizia a fost anunțată în urmă întâlnirii sale cu senatorii John McCain, Christopher Murphy și Ron Johnson.

Oficialități de la cancelaria premierului au declarat că decizia a fost luată săptămâna trecută. Unii lideri ai Partidului socialist, fost comunist, au exprimat opinia că la baza problemelor cu gazoductul de tranzit se află criza din Ucraina. Interdicția va putea fi ridicată numai printr-o decizie a Comisiei europene.

„Vizita senatorilor americani reprezintă un semnal pentru o solidaritate euroatlantică mai mare într-o perioadă de criză în regiune”, a spus Oreșearski.

El nu a răspuns la întrebarea dacă contractul cu „Stroitransgaz” – compania controlată de Ghenadi Timcenko, care va construi tronsonul bulgăresc împreună cu cinci companii bulgare, prevede penalități. Timcenko figurează pe lista demnitarilor ruși sancționați.

Vineri ambasadorul american la Sofia, Marcy Rise, a avertizat că și companiile bulgare care acordă sprijin material firmei lui Timcenko vor putea fi sancționate.

În timpul întâlnirii cu senatorii americani, președintele Plevneliev a subliniat că țări precum Bulgaria cu un singur furnizor de resurse energetice sunt vulnerabile din punct de vedere energetic.

Ridicarea gradului de securitate necesită diversificarea surselor la nivel regional și european. Președintele consideră că „South Stream” poate fi realizat numai în deplină concordanță cu legislația Uniunii.

Deputatul din Duma de stat a Rusiei, Valeri Iazov, a declarat că decizia guvernului bulgar este una politică și nu are la baza argumente economice. Oprirea proiectului deservește, după el, interesele Washingtonului care urmărește extinderea pieței europene a gazelor lichefiate. „South Stream” va deveni din nou actual după detensionarea situației în Ucraina.Un alt deputat rus, Leonid Kalașnikov, a caracterizat decizia Sofiei drept un șantaj energetic din partea Europei. Moscova va putea răspunde prin intensificarea colaborării energetice cu China.