Iuri Prodan: Ucraina „va asigura tranzitul stabil al gazelor” spre consumatorii europeni.
Viceministrul economiei, Tudor Copaci, afirmă că Republica Moldova nu este momentan afectată de întreruperea livrărilor de gaze ruseşti către Ucraina. Noi preluăm gazele din conducta de tranzit spre UE şi nu avem deocamdată nici un impediment”, a declarat Tudor Copaci Europei Libere. Anterior, autorităţile moldovene dădeau asigurări că au înţelegeri cu partea ucraineană care s-ar fi angajat ca în cazul unei sistări a livrărilor ruseşti să livreze din propriile rezerve sau din surse alternative (neprecizate). În discuţia cu Europa Liberă, Tudor Copaci s-a ferit să comenteze subiectul. „Sunt negocieri care ţin de activitate comercială şi nu este momentul să discutăm aşa subiecte. Dacă va fi cazul, vom reveni cu comentarii”, a explicat viceministrul economiei, Tudor Copaci.
Concernul rus Gazprom a redus azi dimineață livrările către Ucraina, furnizând numai gazele destinate consumatorilor europeni. Și Moscova, și Kievul spun că sunt gata să continue negocierile ca să-și rezolve disputa asupra datoriilor și prețului gazelor. Dar au depus ambele plângeri la Curtea de arbitraj internațional de la Stockholm.
Ucraina a confirmat azi dimineață reducerea livrărilor. „Am fost informați că livrările de gaze pentru Ucraina au fost reduse la zero, fiind furnizat mai departe numai volumul de gaze pentru tranzit către țările europene”, a declarat la o ședință de guvern la Kiev ministrul ucrainean al energiei, Iuri Prodan, citat de Reuters. El a dat asigurări că Ucraina „va asigura tranzitul stabil al gazelor” spre consumatorii europeni.
„Datorită poziției neconstructive a guvernului ucrainean, astăzi a fost introdus sistemul de percepere a plății în avans”, a spus Miller la o întrevedere cu premierul Dmitri Medvedev care a avut loc în fața presei. Sistemul de plăți introdus de Gazprom prevede că livrările către Ucraina vor fi reluate, dacă Rusia primește plata în avans, iar chestiunea datoriilor este rezolvată.
Kievul spune că este gată să plătească la un preț „de piață” al gazelor de 326 de dolari pentru mia de metri cubi. Este un preț considerat prea mic de Rusia, care a scumpit aproape de două ori gazele pentru Ucraina după căderea de la putere a președintelui ucrainean pro-rus, Victor Ianukovici, prezentând facturi la tariful de 485 de dolari mia de metri cubi. Liderul rus, Vladimir Putin a spus că este dispus să reducă prețul la 385 de dolari, dar nu mai mult.
Șeful companiei energetice ucrainene, Andri Kobolev, spune că Naftogaz a acumulat suficiente rezerve ca să acopere necesitățile Ucrainei până în decembrie. Totuși, el este citat de agenția DPA cu declarația că a solicitat partenerilor europeni livrări de gaze în sens invers prin Slovacia.
Comisarul european pentru energie Guenther Oettinger a declarat că ar vrea să organizeze noi convorbiri între Moscova și Kiev. „Avem în vedere lansarea unei noi invitații pentru convorbiri trilaterale în iunie”, a declarat Oettinger astăzi la Viena. El a mai spus că este optimist că se poate ajunge la o soluție și că Uniunea Europeană nu riscă deocamdată să rămână fără gaze. „Următoarele săptămâni nu sunt o problemă. Ne vom primi volumul de gaze contractat”, a spus oficialul. Dar a adăugat că, dacă Ucraina își consumă rezervele, „vom avea o problemă la venirea iernii”, a mai spus Oettinger, citat de agențiile AFP și DPA.
Premierul rus Dmitri Medvedev a spus că Moscova este gata să participe la noi negocieri, dacă Ucraina își achită integral datoria. Între timp, concernul Gazprom a mai anunțat că a acționat Kievul la Curtea de arbitraj internațional de la Stockholm, cerând achitarea a 4.5 miliarde de dolari. Însă și compania ucraineană, Naftogaz a depus o plângere la aceeași instanță pentru a recupera șase miliarde de dolari din cauza prețurilor umflate.
Criza gazelor face parte dintr-o criză generală în relațiile ucraineano-ruse, începute în luna martie, când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, ca răspuns la debarcarea președintelui ucrainean pro-rus Victor Ianukovici.
Violențele izbucnite ulterior în estul Ucrainei unde separatiștii pro-ruși luptă de două luni contra forțelor guvernamentale se amplifică. Insurgenții au doborât sâmbătă un avion de transport al armatei ucrainene la Luhansk, ucigând 49 de militari. NATO a difuzat imagini în sprijinul afirmațiilor Kievului că Rusia sprijină insurgenții cu armament greu, inclusiv tancuri.