Premierul Turciei: eventualele bombardamente americane asupra insurgenților islamiști din Irak ar putea ucide mulți civili

Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a spus că eventualele bombardamente americane asupra insurgenților islamiști din Irak ar putea ucide mulți civili. Irakul a cerut la 18 iunie Statelor Unite să efectueze raiduri aeriene împotriva rebelilor din Statul Islamic al Irakului și Levantului (ISIL) care au capturat orașe și teritorii strategice în Irak în ultimele săptămâni. Vorbind la Ankara la 19 iunie Erdogan a spus că bombardamentele riscă să facă victime nevinovate civile pentru că ”elemente ISIL” se amestecă cu oamenii de rând. Liderul turc a adăugat că declarațiile oficiale făcute pe tema cererii irakiene ar arăta că Washingtonul ”nu apreciază favorabil” asemenea atacuri aeriene. Președintele Statelor Unite, Barack Obama, încă nu a răspuns cererii guvernului de la Bagdad.