Agenda principalelor evenimente ale zilei.
La Chișinău, în Piața Publică Ștefan cel Mare, are loc marcarea Zilei Mondiale a Refugiaților. Potrivit site-lui agenda.md în cadrul evenimentului va fi expusă o expoziţie de postere prezentând istoriile refugiaţilor, obiecte lucrate manual şi mâncare tradiţională pregătită de refugiaţi din diferite ţări, activităţi interactive pentru copii.
Președintele Nicolae Timofti are o întrevedere cu ambasadorul Regatului Danemarcei în Republica Moldova, Michael Sternberg.
Tot în capitală va fi inaugurat sediul Agenţia de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în prezența ministrului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei, Gerd Müller, a ministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan, şi a ambasadorului Germaniei, Matthias Meyer.
Noul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, urmează să facă public astăzi planul său de rezolvare a conflictului din estul țării.
Regele Arabiei Saudite, Abdullah, va face o scurtă vizită la Cairo în semn de simpatie față de noul președinte egiptean, Abdel Fattah al-Sisi.
Hong Kong-ul ține astăzi un controversat referendum pe tema democrației, la începutul unei campanii numită de Reuters „disidente”, care ar putea înfuria puterea centrală chineză comunistă.