În săptămâna în care semnăm la Bruxelles Acordul de Asociere, partidele pro-europene își fac numărătoarea voturilor: PLDM, PD, PL și PLR anunță că vor vota pentru ratificarea Acordului și că procedura trebuie desfășurată cât mai repede. E o „strângere a rândurilor”, o mobilizare necesară, într-o săptămână în care se pun la cale ultimele atacuri și bruiaje din partea Opoziției comuniste. PCRM a depus o moțiune împotriva ministrului de Interne Dorin Recean, acuzând agravarea situației criminogene, și asta după ce chiar sub guvernarea lor comuniștii au oferit cea mai oribilă secvență pe care a trăit-o Moldova după războiul din Transnistria: atunci când poliția, pe 7 aprilie 2009, a comis asasinate în centrul Chișinăului și i-a torturat pe tineri în comisariate și penitenciare.
Tot comuniștii au cerut demisia președintelui Nicolae Timofti, invocând motive… de-a dreptul înduioșătoare: faptul că președintele vorbește limba română și că ar pleda pentru aderarea Republicii Moldova la NATO, încălcând astfel statutul de neutralitate fixat în Constituție. PCRM uită, desigur, că neutralitatea este anulată de facto prin prezența trupelor rusești în Transnistria, iar cât privește limba română… Ce să spui? Ar fi fost în regulă, pentru PCRM, pesemne, dacă președintele vorbea pakistaneza, nu româna. „Curat” tragicomedie basarabeană!
Cerințele comuniștilor sunt ridicole și într-un fel disperate, pentru că nimic din ceea ce au prospectat ei nu le-a ieșit. Acum declară că nu vor vota pentru ratificarea Acordului cu Uniunea Europeană, doar să-și salveze imaginea în fața electoratului nostalgic. PCRM nu are, în realitate, o contraofertă valabilă. Uniunea Eurasiatică, unde se trage cu tunul? Modelul chinez? „A treia cale” (sau „a treia jale”, vorba lui Dorin Tudoran dintr-un articol al său mai vechi), reprezentată de regretatul Hugo Chávez?... Comuniștii sunt depășiți de evoluțiile interne și externe, iar criza lor din ultimele săptămâni, soldată cu eliminarea unor „tovarăși de drum” prea radicali, i-a condamnat la pastișă, nu le-a descătușat imaginația. Un sondaj dat publicității ieri de Centrul de Cercetări Sociologice din Moldova mai plasează încă PCRM în fruntea preferințelor celor chestionați, dar deja într-o serioasă scădere, având doar 26,2%.
Clasa politică din Moldova nu poate fi suspectată de un exces de fidelitate față de propriile angajamente, însă comuniștii au stabilit un record de inconsistență. În situația în care nu avem o opoziție credibilă și coerentă, cuplată la interesul național, sensibilă față de grijile cetățeanului, acest rol – indispensabil într-un stat democratic – revine presei și societății civile, cu posibilitățile lor limitate, dar, totuși, deloc neglijabile.
Degringolada opoziției comuniste se produce într-o perioadă de sprijin internațional accentuat pentru Moldova – mă refer și la recenta Rezoluție a Senatului Statelor Unite, care solicită Rusiei să-și tempereze dorința de a interveni în Republica Moldova și îi cere să-și retragă trupele din Transnistria (de parcă „s-ar fi vorbit” cu președintele Timofti! – ar zice comuniștii). De cealaltă parte, îl vedem pe Vladimir Putin într-o postură nouă pentru el, de pacifist, obligat în perspectiva unui alt val de sancțiuni occidentale, mult mai severe, să solicite Consiliului Federației – aflat oricum la cheremul său – să-i interzică să mai atace Ucraina. Caragiale și-ar scoate pălăria în fața unei asemenea lovituri de maestru!…
Vor urma și alte gesturi de reconciliere din partea dlui Putin? Va retroceda Crimeea, va înceta susținerea separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei?... Greu de crezut. Tocmai de aceea nu există misiune mai urgentă și mai înțeleaptă pentru orice guvern de la Chișinău decât să taie cordonul ombilical al dependenței noastre politico-economice de Federația Rusă.