Ministrul de externe al Israelului promite să facă totul ca moldovenii să nu aibă nevoie de vize

Ministrul de externe al Israelului Avigdor Liberman a promis că va face totul pentru ca moldovenii să nu mai aibă nevoie de vize spre Israel de la 1 august anul curent. Liberman, care a emigrat el însuși în Israel din Chișinău în anii 1970, a făcut promisiunea la întâlnirea avută la Ierusalim cu omologul său moldovean Natalia Gherman. Potrivit unui comunicat de la guvernul moldovean, în cursul vizitei pe care o face Gherman în Israel a fost semnat un Plan de cooperare în domeniul medicinii și sănătății pe patru ani. Printre temele discutate astăzi de Gherman și Liberman s-au numărat conflictul din Orientul Mijlociu și integrarea europeană a Republicii Moldova.