Președintele rus Vladimir Putin începe un turneu de șase zile prin țările Americii Latine cu o vizită la Havana

Președintele rus Vladimir Putin începe un turneu de șase zile prin țările Americii Latine cu o vizită la Havana, unde speră să-l întâlnească pe liderul revoluției cubaneze, fostul președinte Fidel Castro. Înaintea plecării din Moscova președintele rus a semnat o lege care iartă Cubei 90% din datoria ei de 35 de miliarde de dolari față de Moscova. Putin va vizita de asemenea Argentina, despre care Ușakov a spus că „împărtășește” poziția Moscovei în criza ucraineană. În perioada 13-16 iulie Putin va fi în Brazilia, unde va participa la reuniunea la vârf a așa-numitelor „puteri emergente”: Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud (BRICS). Putin s-ar putea întâlni de asemenea cu cancelarul german Angela Merkel cu ocazia finalei Cupei Mondiale la fotbal, care se va juca duminică la Rio de Janeiro între echipele Argentinei și Germaniei.