Osh văzut de pe muntele Suleiman
Istoricii locali spun că Osh este un oraș mai vechi decât Roma, deși nu a rămas mai nimic din trecutul acestei așezări din Asia Centrală. Orașul are doar blocuri comuniste și clădiri din epoca sovietică. „Tot timpul s-a construit pe deasupra”, îmi explică Sidik Smadiorov, șeful catedrei de istorie de la Universitatea din Osh, a doua ca mărime după cea din Bishkek, „dar oriunde ai săpa aici în Osh ai putea găsi urme ale vechii așezări, așa cum s-a întâmplat când au făcut fundația noii televiziuni”.
Înainte de concursul despre istoria kîrgîză la care au venit studenți de la toate facultățile din Osh, grupați pe echipe, cel mai mare specialist în Drumul Mătăsii din țară îmi povestește că cele mai importante rute care duceau și aduceau mărfuri din Est spre Vest și invers treceau pe aici:1) dinspre China cu popas pe malul lacului Issyk-Kol spre Osh și mai departe spre Tashkent; 2) dinspre China prin pasul Torugart spre Osh și Tashkent și 3) dinspre China prin pasul Erkeștam spre Osh și Taskent.
Toate trecerile dinspre China se fac dificil la altitudini mari prin munții Thian Shan. Drumul Mătăsii era deschis și înainte ca marele Columb al Chinei, cum i se spune lui Zhang Qian, ambasadorul trimis de Dinastia Han să găsească aliați în Asia Centrală în secolul 2 î. Ch. El a descoperit trecerea spre China, care „continuă să aducă foloase politice și economice celor care știu să o folosească”. Columb-ul chinez a venit până în Osh, susține profesorul Sidik Smadiorov, arătându-mi pe harta pe care o port cu mine traseul lui Zhang Qian, dar „a deschis larg o ușă care până atunci era doar întredeschisă”.
Între timp punctele de frontieră spre China sunt deschise, dar dificile, iar cele spre Uzbekistan și Tadjikistan sunt adesea închise sau greu de trecut. Osh se află în fertila Vale a Ferganei, unde cele trei foste state sovietice își dispută încă frontierele și din cauza acestor dispute greu de rezolvat variantele vechi ale Drumului Mătăsii care treceau prin zonă sunt aproape impracticabile. Împărțirea spațiului a fost făcută pe vremea lui Stalin, dar Rasul Avazbekuulu, profesor de relații internațile de la Universitatea din Osh, spune că a fost inițiativa lui Lenin de a diviza teritoriu și de a-i „încăiera” pe oamenii care locuiesc aici și care înainte de secolul al 19-lea, când Rusia a cucerit acest spațiu se considerau toți turci: „chiar astăzi destui dintre louitorii Ferganei se declară turci, pentru că au aceeași limbă foarte apropiată cu turca ”. Spre exemplu între 1933 și 1988 liderii sovietici au trasferat dinspre Tadjikistan spre Kîrgîstan 146 de mii de hectare, completează tabloul, istoricul Botonoev Soldoshbek, iar din 1990 încoace aproape 100 de incidente, unele armate au avut loc în zonă.
La Osh
Sovieticii au inventat naționalitățile de aici în secolul 20, înainte identitățile erau date de clanuri și religie, iar teritoriul era unificat din punct de vedere politic, fie că se numea Transoxiana, în perioada antică și aparținea de Imperiul Persan, fie că mai târziu a căzut în mâinile mongolilor și a devenit parte a hantului Chagatai. Drumul Mătăsii era astfel controlat de o singură mare putere și putea fi traversat relativ ușor, dacă nu punem la socoteală barierele geografice și bandele de hoți care pândeau caravanele.
„La Osh era nu doar o mare piață, ci și un centru unde se vindeau sclavi. De aici chinezii cumpărau mai ales caii de care aveau nevoie în războaiele de apărare sau de cucerire, piei de animale, blănuri și bumbac”, enumeră profesorul Sidik Smadiorov mărfurile locale. În schimb chinezii vindeau mătase și bijuterii. Și acum orașul se bazează tot pe comerț și are probabil cel mai mare bazar din Asia Centrală, unde tadjicii, kîrgîzii și uzbecii vând și cumpără în special mărfuri aduse din China, dar și produse agricole sau mărfuri locale. Totuși istoricul Smadiorov este sceptic în ce privește viitorul Osh-ului, pentru că „după căderea Uniunii Sovietice toate fabricile au fost distruse și nu se mai produce nimic în afară de bumbac, așa că o infrastructură bună așa cum ar vrea chinezii să facă nu ne va ajuta la mare lucru”.