Artur Gasparian are 24 de ani, este cetăţean al Armeniei şi a luptat in estul Ucrainei cu forţele guvernamentale. A fost recrutat la Moscova de catre oameni a căror identitate nu ii este cunoscută şi după un episod traumatic in care multi dintre colegii sai „de arme” au fost omoriţi, a reusit să se intoarca la Moscova. Corespondentul nostru Mumin Şakirov a stat de vorba cu armeanul care spune ca a luptat in estul Ucrainei „sub drapelul Armeniei”, si ca nu considera Rusia ca o ţara străină avind, ceea ce singur denumeşte „o mentalitate sovietică”.
Artur şi-a exprimat dorinta sa mearga sa lupte in Ucraina, alaturi de separatişti, printr-o postare pe internet, pe site-ul Vkontakte, unde citise ce s-a intimplat la Odesa, unde 42 de separatisti au murit. A fost contactat de o persoană care nu şi.-a dat numele si s-a intilnit cu un grup de zece oameni in apropiere centrul expozitional al intregii Rusii:
„La început, omul in haine civile si cu chip slavic ne-a intrebat daca ştim să mînuim arme. Ne-a avertizat că o sa mergem la Sloviansk şi că s-ar puteasa fim omoriţi, că cei care fură vor fi executaţi pe loc – ceea ce a fost adevarat, am vazut asta de citeva ori cind am fost in Ucraina. Cind au auzit asta, din grupul nostru doi deja au plecat…”
Gasparian i-a spus corespondentului nostru că nu li s-au promuis bani, ci numai haine, mincare, arme şi promisiunea că daca vor muri in Ucraina, trupurile le vor fi aduse la Rostov pe Don şi date rudelor, „asta daca, bineinteles vor fi gasite”, cum a precizat omul in haine civile.
Gasparian s-a angajat in aceasta aventura pe 12 mai si doua saptamini a stat la Rostov, intr-o tabara de „instruire”:
„În fiecare zi veneau din ce in ce mai multi oameni. Pina la urma am fost vreo 100. Nu ne odihneam aproape deloc. Era program militar. Ne sculam, alergam, eram antrenati si am fost invatati limbajul semnelor. Era necesar ca sa ne putem intelege intre noi noaptea, in tacere… Asta ne-a invatat un instructor in haine civile. Ca si alti „comandanti” nu ne-au spus cum il cheama. Nici noi nu ne ştiam numele reale. Ne stiam numai poreclele. Nici macar acum nu stiu numele celor care au murit linga mine, in iadul in care am fost.”
Gasparian i-a spus corespondentului nostru că era dintre cei mai invatati in ale armelor, ca urmare a serviciului sau militar si a experientei din Nagorno Karabah. Printre cei 100 de oameni din grupul sau erau majoritatea slavi: belaruşi, rusi, ucrainieni, citiva din Caucaz, armeni din Krasnodar si din Krivoi Rog. Cecenii au aparut mai tirziu, ne-a spus fostul luptator separatist din estul Ucrainei:
Откровения участника боевых действий в Донбассе
„Aproape de miezul noptii, pe 23 mai, am parasit baza si cam 100, citi eram ne-am imbarcat in camioane Kamaz. Ne insotea un civil intr-o Lada Niva. Am mers citeva ore si ne-am oprit la granita. Ni s-au mai alaturat inca 50 de oameni şi ni s-au dat armele: lansatoare de grenade, automate, pistoale si grenade. Si apoi ne-am imbarcat din nou in camioane. Nu stiu cine erau oamenii care ne-au dat armele. Aratau ca slavi si erau in civil.”
Artur Gasparian spune ca nici nu îşi mai poate aminti feţele lor. Pe data de 24 mai au trecut granita in Ucraina:
„Au sunat alarma in noaptea de 25 spre 26 mai. Erau trei in grupul nostru pe care ii comandam: unul din Moscova, altul din Lipeţk si altul din Ciukotka. Toti trei au fost omoriţi. Ne-au pus in autobuze civile si am fost duşi la aeroport toti, cei 100. Ni s-au alaturat apoi niste osetini. Pasagerii au fost evacuati, dar angajatii aerportului au ramas la slujbele lor. Dimineata au aterizat doua avioane si noi nu ne-am amestecat. Cladirea a intrat repede sub controlul nostru. Am fost plasati la fiecare etaj. Eu si cu asistentul meu am fost trimisi la etajul 7, pe acoperis. Ni s-a spus sa acoperim o zona de o jumtate de km in jurul aeroportului, astfel ca nimeni sa nu poata sa se apropie. Ne-am instalat mitraliera.”
Gasparian spune ca ocuparea aeroportului de forţele pro-ruse a fost considerata importanta pentru a nu lasa să soseasca intariri de la Kiev si li s-a spus voluntarilor ca nu vor fi atacati, ca armata se va speria cind va vedea ca controleaza aeroportul si ca ii vor putea dezarma usor pe militari. In aceasta acţiune, comandatul trupei de voluntari pro rusi, a fost Aleksandr Hodakovski, care fusese comandantul unei trupe de elită in regimul fostului presedinte Viktor Ianukovici si acesta nu a permis voluntarilor sa ia cu ei arme antiaeriene, spunindu-le ca armata ucrainiana nu va ataca…
„S-a dovedit ca a fost exact contrariul. La ora 2 au sosit elicoptere, apoi avioanele si au început bombardamentele. Cu ajutorul meu, de pe acoperis, am reusit sa ajungem la etajul 6. A fost un atrac mare. Am numarat patru elicoptere si două avioane.”
Gasparian crede ca dupa acest atac, camioanele in care se aflau au fost atacate de alti voluntari pro-rusi si ca o multime de oameni au murit in acest nou atac. In emisiunile de televiziune se spunea ca, dimpotriva, militiile transportau civili neinarmati la spital sub semnul Crucii Rosii şi ca Garda Nationala i-a atacat. Gasparian a aflat adevarul de la alti doi camarazi si a decis sa fuga si sa isi salveze viata.
Voluntarul armean in forţele pro-ruse i-a mai povestit corespondentului nostru ca doua saptamini a continuat sa lupte sub comanda unui soldat profesionist din Horlivka, luind parte la diferite acţiuni de diversiune, printre care si explozia unui post de alimentare cu combustibil de la Dokuciaevsk. Gasparian crede ca cei care se afla la conducerea asa numitei republici populare Doneţk nu au nici o idee de condicere si ca fac numai ce li se spune „din alta parte”. Jurnalistilor li s-a spus ca 20% dintre cei care lupta cu separatistii sunt rusi si 80% sunt militiile locale. Gasparian crede ca nu e adevarat:
„Este exact pe dos. Majoritatea sunt rusi, ceceni, ingusi. Sunt si armeni, ca mine. Am vorbit si cu niste localnici ei ei mi-au spus ca au facut ce li s-a spus să faca. Li s-a spus sa voteze, au votat pentru referendum, dar nu vor sa lupte, nu au experienta. Un om mi-a spus ca vrea sa fie platit si apoi sa bea pina la plata urmatoare. Localnicii nu au experienta. Nu stiu cum sa umble cu armele, oamenii nu au facut niciodata armata. Cel putin in Doneţk. La Horlivka, jumatate sunt localnici si jumatate sunt rusi. Rusii ştiu cum se lupta. Au fost in armata, or Ucraina nu a avut o armata de-a devaratelea in ultimii 23 de ani…”
Povestea lui Artur Gasparian se incheie tot in Rusia, unde a ajuns din nou la Rostov pe Don, la aceiasi cazarma la care a fost la inceput. Si a luptat pentru Rusia pentru ca, asa cum i-a marturist corespondentului nostru, el se considera un om sovietic si Rusia nu e o tara straina pentru el, chiar daca „a luptat sub steagul Armeniei”.