Cine a doborît avionul de pasageri Malaysian Airlines deasupra Ucrainei de est

Din ce cauză s-a prăbușit avionul Boeing 777 al Malaysian Airlines pare să nu mai fie un mister. Cu puțin timp înaintea relatărilor presei ruse și internaționale despre catastrofa aeriană survenită deasupra localității Donețk din Ucraina de Est, oraș și suburbii aflate sub controlul separatiștilor pro-ruși ce au auto-proclamat o așa-numită „Republică Populară Donețk”, un lider al acestora a anunțat pe un site de socializare că insurgenții au doborît un avion.

Știrea postată de Strelkov pe pagina sa VKontakte

Site-ul în cauză, VKontakte, este cel mai mare din Rusia și pe pagina sa, liderul separatist Igor Girkin, alias Strelkov a scris: „În vecinătatea Torez-ului, tocmai am doborît un avion, un AN-26. Acesta zace undeva în zona Minei Progres. Noi am emis avertismente împotriva zborurilor în spațiul nostrum aerian. Deținem un video care confirmă faptul. Pasărea a căzut pe o grămadă de guboi. Zonele rezidențiale nu au fost atinse. Nu se înregistrează civili răniți.”

Separatiști pozînd la 14 iulie lîngă resturile unui avion ucrainean AN-26 doborît la Luhansk

AN-26 este un tip de avion de transport bimotor, de construcție sovietică, folosit de forțele aeriene ale Ucrainei. Torez este un mic oraș cu 80 de mii de locuitori, situate la circa 40 de km est de Donețk. Pe pagina liderului separatist au fost postate și două clipuri video ce arătau la distanță o dîră crescînd de fum negru.

Postarea pe VKontacte a fost făcută la ora 17:50 ora Moscovei, cu foarte puțin timp înaintea relatărilor de presă ce au anunțat că avionul de pasageri al companiei Malaysia Airlines s-a prăbușit în estul Ucrainei, în aceeași zonă, de lîngă frontiera cu Rusia.

Între timp, Anton Gerașenko, un consilier al ministrului de interne al Ucrainei, a declarat că avionul ar fi fost doborît de o rachetă sol-aer de tip BUK. Ulterior, Andrei Purgin, auto-proclamatul prim vice-premier al așa-numitei „Republici Populare Donețk”, s-a grăbit să declare agenției Interfax că separatiștii nu dețin arme capabile să doboare un avion zburînd la altitudinea de zece mii de metri.

Cîteva ore mai tîrziu, o oficialitate americană a declarat sub acoperirea anonimatului, citat de Washinton Post, că agențiile de securitate națională au confirmat că avionul a fost doborît de o rachetă sol-aer, spunînd că analiști guvernamentali se străduie să determine traiectoria exactă rachetei, pentru a descoperi autorii probabili ai catastrofei.

Serviciul de Securitate al Ucrainei a făcut publică o înregistrare de interceptare a unor convorbiri telefonice ale separatiștilor care se referă la doborîrea avionului, indicînd că ei ai fi responsabilii pentru tragedie. Transcrierea convorbirilor este citată în presa occidentală. „Tocmai am doborît un avion”, spune un bărbat pe bandă la ora 16:40, ora locală, identificat drept Igor Bezler, unul din liderii separtiștilor pro-ruși. Un alt bărbat, identificat sub porecla „Maiorul” îi spune: „Era un avion de pasageri, sută la sută”. Un alt separatist spune: „Sînt o mulțime de cadavre de femei și copii”. „Unii spun că pe avion e scris Malaysia Airlines. Ce căuta pe teritoriul Ucrainei?” „Asta înseamnă că transporta spioni”, răspunde o altă voce, identificată cu Nikolai Kozițîn.

Oficialități de la Pentagon, reluate de New York Times, au spus că examinează posibilitatea ca separatiștii pro-ruși, împreună cu consilieri ruși să fi utilizat sistemul de rachete BUK, capturat luna trecută de la armara ucraineană. O altă posibilitate, a spus un înalt funcționar al Pentagonului, ar fi ca trupele ruse, desfășurate în apropierea frontierei Ucrainei să fi lansat racheta. În ambele scenarii, a spus oficilitatea citată, operatorul rachetei a confundat cel mai probabil avionul malaiezian cu un avion de transport militar ucrainean. O a treia posibilitate, luată în considerație, este ca rușii să le fi furnicat rebelilor acest tip de rachete. Două alte oficialități americane au spus că analiștii militari suspectează că racheta a fost fie de tipul SA-11, fie una SA-20.

Atît autoritățile ucrainene, cît și cele ruse au negat că ar fi doborît avionul de pasageri malaezian. Cauzele exacte și împrejurările prăbușirii avionului așteaptă acum o confirmare oficială în urma anchetei ce va fi deschisă de ucraineni, așa cum a fost anunțat de autoritățile la Kiev, care au cerut și premierului olandez să trimită experți. O investigație pentru care Statele Unite, prin vocea președintelui Barack Obama și a vice-președintelui Biden, și-au oferit cooperarea în cursul zilei de joi.

La ora catastrofei, avionul malaezian, cu 295 de oameni la bord (280 de pasageri de toate naționalitățile și 15 membri ai echipajului), zbura pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, iar corespondenții de presă sosiți în zona în care au căzut resturile aparatului au confirmat că nu există supraviețuitori.

La locul catastrofei aeriene în Ucraina de est

Președinte ucrainean Petro Poroșenko a spus că prăbușirea avionului este rezultatul unui „act terrorist”, precizînd că, în zona în care a avut loc catastrofa, forțele armate ale Kievului „nu au efectuat nici o acțiune împotriva vreunui obiectiv”.

Arseni Iațeniuk, primul ministru al Ucrainei a ordonat

Resturi ale avionului și de corpuri umane în apropierea orașului Șaktarsk, în zona controlată de insurgenții pro-ruși

deschiderea unui anchete, în timp ce auto-proclamatul premier al „Republicii Populare Donețk”, Aleksandr Borodai, a pretins că forțele aeriene ucrainene ar fi doborît avionul. Borodai a fost citat de agenția rusă de știri RIA-Novosti cu afirmația că rebelii pro-ruși intenționează să ceară o încetare a focului pet imp de trei zile, pentru a permite anchetarea incidentului. Liderul separatist a adăugat că organizațiilor internaționale li se va permite să intre în regiunea aflată în conflict.

Separatiștii au anunțat și că ar fi descoperit cutia neagră a avionului.

În cursul serii, Ministerul rus al situațiilor de urgență și-a oferit ajutorul pentru activități de salvare la locul prăbușirii aparatului, în timp ce, din Malaysia, ministrul apărării Hishamuddin Hussein a post un mesaj pe Twitter afirmînd că nu ar exista nici o confirmare că zborul MH17 de la Amsterdam ar fi fost doborît printr-o acțiune militară.